Conectează-te cu noi

24 Ore

BUZĂU: Turiști salvați de jandarmii montani

Avatar photo

Publicat

pe

Turiști rătăciți, salvați de jandarmii montani. Sâmbătă seara au fost desfășurate concomitent 2 misiuni de căutare a unor persoane rătăcite în timp ce parcurgeau trasee turistice.
Primul apel prin 112, la ora 19:21, semnala rătăcirea unui turist în zona Penteleu, acesta parcurgând cu bicicleta un traseu între Gura Teghii și Comandău, iar la ora 19:30 un turist a sesizat faptul că s-a rătăcit în timp ce se deplasa pe jos în zona împadurită dintre Sărata Monteoru și Leiculești.

Către cele 2 zone au fost mobilizate rapid toate efectivele disponibile din cadrul Postului de Jandarmi Montan Nehoiu, respectiv Postul de Jandarmi din Stațiunea balneară Sărata Monteoru.
Ambele situații au fost apreciate cu grad de risc ridicat: prima din cauza condițiilor meteo nefavorabile, zona Penteleu aflându-se sub cod portocaliu, iar cea de a doua din cauza faptului că apelantul a precizat că ar fi observat doi pui de urs în apropierea locului unde se afla.

Ambele intervenții s-au încheiat în mai puțin de 2 ore de la primirea apelului de urgență, persoanele fiind găsite de echipajele de jandarmi și conduse în zone sigure.

Seara trecută s-a încheiat cu bine, însă dorim, pe această cale, să aducem aminte câteva recomandări importante, ce pot ajuta în prevenirea unor astfel de întâmplări:
-înainte de a pleca într-o drumeție, verificați prognoza meteorologică și, dacă aveți posibilitatea, starea traseelor pe care le veți parcurge;
-purtați echipament adecvat;
-încercați să rețineți cât mai multe repere întâlnite pe traseul parcurs;
-dacă vă întâlniți cu animale sălbatice nu le hrăniți și sub nicio formă nu încercați să interacționați cu acestea.

În cazul apariției unor situații de dificultate sau risc la adresa integrității, sănătății sau vieții, nu ezitați să solicitați ajutorul prin numărul unic pentru apeluri de urgență 112.

DISTRIBUIE ACEST ARTICOL

18:00
Fotbal, SUPERLIGA

Gloria Buzău - AFC Unirea 04 Slobozia

10-05-2025 , Scor: 0-3
00:00
Fotbal, SUPERLIGA

AFC UTA Arad - Gloria Buzău

17-05-2025 , Scor: 0-0
18:00
Fotbal, LIGA3

CSM Adjud 1946 - CSM Râmnicu Sărat

16-05-2025 , Scor: 5-1
18:00
Fotbal, LIGA3

CSM Râmnicu Sărat - AFC Viitorul Onești

24-05-2025
12:00
Fotbal, LIGA4

CS Carpati Nehoiu - ACS Montana Patarlagele

10-05-2025 , Scor: 4-0
12:00
Fotbal, LIGA4

FC Petrolul Berca - CS Carpati Nehoiu

17-05-2025 , Scor: 0-5
12:00
Fotbal, LIGA4

CS Carpati Nehoiu - ACS Gloria Vadu Pasii

24-05-2025


Trending