Conectează-te cu noi

24 Ore

Bucurie duhovnicească la Mănăstirea Ciolanu din județul Buzău

Avatar photo

Publicat

pe

Duminică, 13 iulie 2025, obștea Mănăstirii Ciolanu din județul Buzău a trăit momente de mare bucurie duhovnicească, prilejuite de cinstirea Sfântului Cuvios Dometie cel Milostiv de la Râmeț, la o săptămână după proclamarea locală a canonizării sale, care a avut loc pe 6 iulie, când a fost sărbătorit pentru prima dată în mod oficial. Sfântul Dometie a viețuit la Mănăstirea Ciolanu în perioada 1952-1956, activând ca director și profesor la școala monahală de aici, dar și la școlile mănăstirilor Rătești și Barbu, scrie arhiepiscopiabzvn.ro.

Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, în altarul de vară din incinta lăcașului călugăresc, împreună cu un sobor de 16 ieromonahi, preoți, ierodiaconi și diaconi, din care a făcut parte și protos. Veniamin Anghel, starețul Mănăstirii Ciolanu și exarh al așezămintelor monahale din județul Buzău. Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corul Psaltic Misionar „Sfântul Roman Melodul” al Eparhiei.

Numeroși credincioși, starețe, egumene, monahi și monahii de la mănăstiri și schituri din Buzău și Vrancea au participat la slujbă, aducând cinstire Sfântului Cuvios Dometie.

În omilia referitoare la textul evanghelic al Duminicii a 5-a după Rusalii (Matei 8, 28-34; 9, 1), care ne înfățișează minunea vindecării celor doi demonizați din ținutul Gadarei, Chiriarhul locului a subliniat lucrarea mântuitoare a Domnului Hristos, Care a venit pe pământ pentru a-i elibera pe oameni de sub stăpânirea celui rău, a păcatului, a morții. Părintele Arhiepiscop Ciprian a explicat că diavolul nu se pot mântui, deoarece nu este capabil de iubire și de pocăință, pe când omul, chiar și atunci când cade, are mereu posibilitatea întoarcerii la Dumnezeu. „Diavolul este răul prin excelență și nu se mai poate pocăi. Dar omul, oricâte greșeli ar face, are șansa de a se îndrepta și de a dobândi sfințenia, prin pocăință sinceră și viață curată”, a afirmat Ierarhul.

De asemenea, Înaltpreasfinția Sa a atras atenția asupra reacției locuitorilor din Gadara, care, în loc să se bucure pentru vindecarea celor doi semeni ai lor, L-au rugat pe Mântuitorul Iisus Hristos să plece din acel ținut, tulburați fiind de pierderea materială provocată de dispariția turmei de porci. „Oamenii care își leagă mintea și inima doar de cele materiale uită de Dumnezeu și devin vulnerabili în fața răului”, a avertizat Chiriarhul, precizând că această atitudine se regăsește, din nefericire, și în lumea de astăzi, în care valorile spirituale sunt adesea umbrite de preocuparea excesivă pentru cele trecătoare.

Un cuvânt evocator despre viața și nevoințele Sfântului Dometie cel Milostiv a fost rostit de ierodiaconul Anastasie Iancu, viețuitor al Mănăstirii Ciolanu și inspector eparhial la Sectorul Învățământ și activități cu tineretul. Cu emoție și reverență, părintele Anastasie a conturat chipul luminos al unui sfânt al vremurilor noastre, născut în comuna buzoiană Bălănești, care și-a închinat întreaga viață slujirii lui Dumnezeu și a aproapelui. De la anii de formare la Seminarul Teologic „Chesarie Episcopul” din Buzău și la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București, unde s-a remarcat prin curăția vieții, harisma cuvântului și dragostea față de cultură, și până la slujirea sa neobosită în obștile monahale de la Prislop, Ciolanu și Râmeț, Sfântul Cuvios Dometie a fost un păstor blând și jertfelnic, un dascăl al rugăciunii și un duhovnic luminat, devenit pildă vie de sfințenie într-o epocă marcată de suferință și încercări.

La finalul Sfintei Liturghii a fost oficiată o slujbă de pomenire pentru membrii familiei Sfântului Dometie, trecuți la cele veșnice.

Sursa: arhiepiscopiabzvn.ro.

DISTRIBUIE ACEST ARTICOL

18:00
Fotbal, SUPERLIGA

Gloria Buzău - AFC Unirea 04 Slobozia

10-05-2025 , Scor: 0-3
00:00
Fotbal, SUPERLIGA

AFC UTA Arad - Gloria Buzău

17-05-2025 , Scor: 0-0
18:00
Fotbal, LIGA3

CSM Adjud 1946 - CSM Râmnicu Sărat

16-05-2025 , Scor: 5-1
18:00
Fotbal, LIGA3

CSM Râmnicu Sărat - AFC Viitorul Onești

24-05-2025 , Scor: 1-4
12:00
Fotbal, LIGA4

CS Carpati Nehoiu - ACS Montana Patarlagele

10-05-2025 , Scor: 4-0
12:00
Fotbal, LIGA4

FC Petrolul Berca - CS Carpati Nehoiu

17-05-2025 , Scor: 0-5
12:00
Fotbal, LIGA4

CS Carpati Nehoiu - ACS Gloria Vadu Pasii

24-05-2025 , Scor: 1-0


Trending