Conectează-te cu noi

24 Ore

Biserica „Înălțarea Sfintei Cruci” din Buzău și‑a prăznuit hramul

Avatar photo

Publicat

pe

Biserica Parohiei „Înălțarea Sfintei Cruci” din municipiul Buzău și-a sărbătorit duminică, 14 septembrie, hramul. În această zi de prăznuire a Sfintei și de viață dătătoarei Cruci, numeroși cre­din­­cioși au participat la Sfânta Liturghie săvârșită de Înalt­prea­sfințitul Părinte Ciprian, Arhi­episcopul Buzăului și Vrancei, în lăcașul de cult din cartierul Micro III.

Răspunsurile la strană au fost date de Corul psaltic misionar „Sfântul Roman Melodul” al eparhiei.

În soborul slujitor s-au aflat șase clerici: pr. Petrică-Gabriel Roșu, protopop al Protoieriei Buzău II; pr. paroh Constantin Cățoi; pr. pensionari Radu Ilie și Ioan Tudor; arhid. Daniel Dumitrică, secretar eparhial; și arhid. Lau­rențiu Manea.

Predica a fost rostită de ierarhul Buzăului și Vrancei, care a evi­dențiat legătura indestructibilă dintre Cruce și Învierea Mântuitorului Iisus Hristos, mențio­nând că teologia Crucii nu poate fi niciodată despărțită de teologia slavei Învierii. Părintele Arhiepiscop Ciprian a explicat că, așa cum arată cântările praznicului – „Crucii Tale ne închinăm, Stăpâne, și Sfântă Învierea Ta o lăudăm și o slăvim” -, adevăratul creștin este cel care cinstește Crucea și, în același timp, mărtu­risește Învierea Domnului.

De asemenea, Înaltpreasfinția Sa a evocat câteva momente importante din istoria acestei sărbători: descoperirea lemnului Sfintei Cruci de către Sfânta Împărăteasă Elena, în secolul al IV-lea, precum și readucerea lui la Ierusalim, în anul 629, de către împăratul bizantin Heraclie, după ce fusese luat de perși. Dincolo de aceste fapte istorice, chiriarhul a subliniat că praznicul ne cheamă să ne ridicăm mintea și sufletul la cele de Sus, să privim spre Hristos Cel răstignit și înviat și să aflăm în semnul Crucii putere, mângâiere și biruință împotriva ispitelor și încercărilor vieții.

În numele comunității parohiale, părintele Constantin Cățoi i-a mulțumit Înaltpreasfințitului Părinte Ciprian pentru slujirea la hramul din acest an, oferindu-i în dar o icoană a Maicii Domnului.

Sursa: ziarullumina.ro

DISTRIBUIE ACEST ARTICOL

11:00
Fotbal, LIGA2

CS Dinamo Bucureşti i - AFC Metalul Buzău

08-11-2025
11:00
Fotbal, LIGA2

AFC Metalul Buzău - Steaua Bucureşti

22-11-2025
11:00
Fotbal, LIGA2

CSM Reşiţa - AFC Metalul Buzău

29-11-2025
11:00
Fotbal, LIGA2

AFC Metalul Buzău - Ceahlăul Piatra Neamţ

06-12-2025
14:00
Fotbal, LIGA3

CSM Râmnicu Sărat - CS Sporting Lieşti

07-11-2025
14:00
Fotbal, LIGA3

ACS Unirea Braniştea - CSM Râmnicu Sărat

15-11-2025
14:00
Fotbal, LIGA3

CSM Râmnicu Sărat - ACS KSE Târgu Secuiesc

21-11-2025


Trending