Conectează-te cu noi

24 Ore

Bărbatul care a încercat să răpească o elevă de 12 ani rămâne în arest și va fi judecat

Avatar photo

Publicat

pe

Bărbatul acuzat că a hărțuit și a încercat să răpească o fetiță în fața Școlii Gimnaziale nr. 11 din Buzău a fost trimis în judecată de procurori. Incidentul, care a avut loc pe 25 septembrie, a dus la punerea sub acuzare a individului pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la lipsire de libertate în mod ilegal. Acesta se află și în prezent în arest preventiv, măsură menținută și de judecătorul de cameră preliminară.

Potrivit anchetatorilor, faptele s-au petrecut în data de 25.09.2025, în jurul orei 11:20. Inculpatul a urmărit o minoră în vârstă de 12 ani pe o distanță de aproximativ 250 de metri, de pe strada Frăsinet până la unitatea de învățământ situată pe strada Pietroasele. Pe parcursul acestui traseu, bărbatul a acționat insistent, prinzând-o pe fată de mână în mod repetat și, împotriva voinței ei, i-a spus să îl urmeze, pretinzând în mod fals că este o rudă, scrie jurnauldebuzau.com.

Tentativa de răpire a culminat în momentul în care cei doi au ajuns în dreptul porții de acces în curtea interioară a școlii. Acolo, bărbatul a încercat să o lipsească de libertate în mod ilegal, prinzând-o de o mână și trăgând-o înspre strada Pietroasele. Planul agresorului a eșuat datorită faptului că victima a opus rezistență.

Conform comunicatului de presă transmis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău, dosarul a fost înaintat spre soluționare Judecătoriei Buzău. Pe parcursul cercetărilor, inculpatul a refuzat să coopereze cu autoritățile, prevalându-se de dreptul la tăcere și refuzând să dea declarații în legătură cu faptele de care este acuzat.

DISTRIBUIE ACEST ARTICOL

11:00
Fotbal, LIGA2

CS Dinamo Bucureşti i - AFC Metalul Buzău

08-11-2025 , Scor: 0-2
11:00
Fotbal, LIGA2

AFC Metalul Buzău - Steaua Bucureşti

22-11-2025
11:00
Fotbal, LIGA2

CSM Reşiţa - AFC Metalul Buzău

29-11-2025
11:00
Fotbal, LIGA2

AFC Metalul Buzău - Ceahlăul Piatra Neamţ

06-12-2025
14:00
Fotbal, LIGA3

CSM Râmnicu Sărat - CS Sporting Lieşti

07-11-2025 , Scor: 2-4
14:00
Fotbal, LIGA3

ACS Unirea Braniştea - CSM Râmnicu Sărat

15-11-2025
14:00
Fotbal, LIGA3

CSM Râmnicu Sărat - ACS KSE Târgu Secuiesc

21-11-2025


Trending