Conectează-te cu noi

24 Ore

„Ba se ridicau, ba se așezau pe bancă. Ziceau că au fumat chiștoace”

Avatar photo

Publicat

pe

Incident în Parcul Monument, unde, luni seară, în jurul orei 20:00, trei tineri au fost luați de ambulanțe și duși la Unitatea de Primiri Urgențe, aflată la doi pași. Două persoane care se plimbau prin parc, în dreptul Liceului de Chimie, au văzut trei indivizi care stăteau pe o bancă și se manifestau extrem de ciudat, moment în care i-au alertat pe polițiștii locali din zona, scrie debraila.ro.

„Erau agitați și incoerenti! Unul de abia se mai ținea pe picioare. Ba se ridicau, ba se așezau pe bancă… Le ziceau celor din jur că au găsit niște chiștoace și au fumat”, ne-a declarat un martor. Se pare că este vorba despre tineri din Buzău, cu vârste cuprinse între 20 și 30 de ani.

În cele din urmă, la fața locului au ajuns două ambulanțe de la SAJ și SMURD, la solicitarea Poliției Locale, care i-au preluat pe indivizi și i-au transportat la UPU. Tinerii buzoieni au refuzat să primească ajutor medical sau să fie supuși la investigații de specialitate și, potrivit procedurii, au fost lăsați sa plece. Citește articolul integral pe debraila.ro

DISTRIBUIE ACEST ARTICOL

11:00
Fotbal, LIGA2

SC FC Voluntari SA - AFC Metalul Buzău

02-08-2025
11:00
Fotbal, LIGA2

AFC Metalul Buzău - ACS Sepsi OSK Sfântu Gheorghe

09-08-2025
11:00
Fotbal, LIGA2

CSM Slatina - AFC Metalul Buzău

16-08-2025
11:00
Fotbal, LIGA2

AFC Metalul Buzău - ACS FC Corvinul Hunedoara 1921

23-08-2025
11:00
Fotbal, LIGA2

CS Afumaţi - AFC Metalul Buzău

30-08-2025
12:00
Fotbal, LIGA2

AFC Metalul Buzău - CSC 1599 Şelimbăr

13-09-2025
17:30
Fotbal, CUPA ROMANIEI

ACS Voinţa Limpeziş - AFC 1919 Dacia Unirea Brăila

30-07-2025


Trending