Conectează-te cu noi

24 Ore

Azi: Ziua Veteranilor de Război marcată printr-o ceremonie militară și religioasă în Parcul Crâng începând cu ora 11:00

Avatar photo

Publicat

pe

Azi, 29 aprilie 2025, începând cu ora 11:00, la Memorialul Eroilor Regimentului 48 Infanterie din Parcul Crâng, Buzău, va avea loc o ceremonie militară și religioasă dedicată Zilei Veteranilor de Război. Evenimentul este organizat de militarii Garnizoanei Buzău, în colaborare cu Asociaţia Naţională a Veteranilor de Război – Filiala Buzău și autoritățile administrației publice locale.

Manifestarea este un prilej de recunoștință și respect față de sacrificiul și curajul veteranilor care au luptat în cel de-Al Doilea Război Mondial pentru apărarea și eliberarea teritoriului național.

Ceremonia va cuprinde intonarea Imnului Național al României, oficierea unei slujbe religioase, alocuțiuni susținute de oficialități locale și militare, depuneri de coroane de flori în memoria eroilor căzuți, precum și defilarea Gărzii de Onoare, acompaniată de muzica militară a garnizoanei.

Invităm toți buzoienii să ni se alăture la acest eveniment deosebit pentru a aduce un omagiu celor care au contribuit la scrierea istoriei României prin faptele lor de vitejie.

Glorie eternă eroilor neamului!

DISTRIBUIE ACEST ARTICOL

Publicitate BUZAU.NET

11:00
Fotbal, LIGA2

CS Dinamo Bucureşti i - AFC Metalul Buzău

08-11-2025 , Scor: 0-2
11:00
Fotbal, LIGA2

AFC Metalul Buzău - Steaua Bucureşti

22-11-2025 , Scor: 1-1
11:00
Fotbal, LIGA2

CSM Reşiţa - AFC Metalul Buzău

29-11-2025 , Scor: 2-0
11:00
Fotbal, LIGA2

AFC Metalul Buzău - Ceahlăul Piatra Neamţ

06-12-2025
14:00
Fotbal, LIGA3

CSM Râmnicu Sărat - AFC 1919 Dacia Unirea Brăila

05-12-2025 , Scor: 1-4
14:00
Fotbal, LIGA3

ACS Petrolul 52 - CSM Râmnicu Sărat

28-11-2025 , Scor: 6-1
14:00
Fotbal, LIGA3

CSM Râmnicu Sărat - ACS KSE Târgu Secuiesc

21-11-2025 , Scor: 1-2


Trending