Sport
Aventură încheiată repede, pentru Limpeziș. Voința pierde acasă în primul tur al Cupei, cu CS Păulești
Ceea ce se voia a fi un meci de gală, în cadrul căruia să fie prezentați noii jucători cu care Limpeziș va ataca acest sezon al Ligii a III-a, s-a încheiat dramatic, și mai ales nefericit. Voința a cedat, poate prea devreme, în primul tur al celei mai vechi competiții naționale, Cupa României, scrie opiniabuzau.ro.
Gazdele au deschis scorul în a doua repriză, prin George Smedoiu, după o lovitură liberă de la 40 de metri. Șutul buzoianului a intrat în plasă și cu largul concurs al portarului Nedelcu, surprins de traiectoria balonului.
Avantajul celor de la Voința nu s-a păstrat, din păcate, până la fluierul final. Păulești a egalat tot după o fază fixă, un corner la capătul căruia Gabriel Dumitrașcu a reluat cu capul. Execuția a fost, de asemenea parabilă,… citește articolul integral pe opiniabuzau.ro.
Dacă ești pasionat de sport, te așteptăm să te înscrii în grupul de WhatsApp SPORTUL BUZOIAN (click aici pentru a te înscrie). Suntem singura publicație din Buzău care afișăm rezultatele în timp real din fotbalul județean. Dacă dorești să vezi partidele trasmise în direct, ABONEAZĂ-TE la canalul nostru de YOUTUBE. Vă stăm la dispoziție și pe e-mail la adresa contact@buzau.net
| 11:00 | Fotbal, LIGA2 CS Dinamo Bucureşti i - AFC Metalul Buzău08-11-2025 , Scor: 0-2 |
| 11:00 | Fotbal, LIGA2 AFC Metalul Buzău - Steaua Bucureşti22-11-2025 , Scor: 1-1 |
| 11:00 | Fotbal, LIGA2 CSM Reşiţa - AFC Metalul Buzău29-11-2025 , Scor: 2-0 |
| 11:00 | Fotbal, LIGA2 AFC Metalul Buzău - Ceahlăul Piatra Neamţ06-12-2025 |
| 14:00 | Fotbal, LIGA3 CSM Râmnicu Sărat - AFC 1919 Dacia Unirea Brăila05-12-2025 , Scor: 1-4 |
| 14:00 | Fotbal, LIGA3 ACS Petrolul 52 - CSM Râmnicu Sărat28-11-2025 , Scor: 6-1 |
| 14:00 | Fotbal, LIGA3 CSM Râmnicu Sărat - ACS KSE Târgu Secuiesc21-11-2025 , Scor: 1-2 |

24 Ore2025-12-05Mamă și fiică, bătute în casa lor de un buzoian

Politic2025-12-05Buzău sub presiune | AUR caută scandal înainte de alegeri

24 Ore2025-12-05Mii de pachete cu dulciuri de Moș Nicolae în parcul Brătianu în această seară

24 Ore2025-12-05Un bătrân în suferință, ținut ore în șir într-o ambulanță blocată în noroi la Mânzălești.

24 Ore2025-12-04Marcel Ciolacu trage un semnal de alarmă: Banca de Gene de la Buzău, în pericol din cauza lipsei de personal

24 Ore2025-12-05Trei unități de învățământ fac angajări în județul Buzău

24 Ore2025-12-05LECȚIA DE ISTORIE: 152 de ani de la nașterea lui Nicolae Vaschide, geniu uitat al științei românești, născut la Buzău

Sport2025-12-05Surpriză în Liga Națională, "U" Cluj învinge HC Buzău









