Matei Ursăchescu, fost elev al Școlii „Căpitan Av. Mircea T. Bădulescu”, elev în clasa a X-a la Liceul Internațional de Informatică din Capitală, face parte din...
Liderul pieței de distribuție a carburanților din România, Petrom, a redus din nou, miercuri dimineață, prețurile la benzină și la motorină în stațiile proprii, marcând a...
După 20 de ani de președinți de dreapta, Partidul Social Democrat consideră că este nevoie de cineva care să unească națiunea, a declarat purtătorul de cuvânt...
În România avem localități în care nu s-a născut niciun copil în ultimii trei ani, deci cu natalitate zero. Și avem alte sute de localități în...
Absolventă a Colegiul Naţional Militar „Dimitrie Cantemir” Breaza, buzoianca Amalia-Iuliana Bălan a fost admisă prima la Facultatea de Științe Economice și Administrative, specializarea Poliție militară, din...
Astăzi, 23 iulie, va avea loc parada costumelor tradiționale ale participanților la Festivalului Internațional de Folclor „Plaiurile Mioriței”. Participanții la paradă vor pleca din fața Primăriei...
În data de 21 iulie, extragerile loto avut câteva premii remarcabile, având în vedere reporturile semnificative acumulate la categoriile principale ale jocurilor Loto 6/49, Noroc și...
După o primă întâlnire reușită în vara aceasta , programul „Weekenduri la Măgura” – inițiat în anul 2020 -, va fi anulat în acest an, anunță...
Inspectoratul Teritorial de Muncă Buzău a efectuat acţiuni de control în trimestrul al II-lea al acestui an, având ca obiectiv verificarea modului în care angajatorii respectă...
Primarul Constantin Toma a propus unităților administrativ-teritoriale Țintești, Smeeni, Gălbinași, Cilibia și C.A. Rosetti, în cadrul unei dezbateri ce a avut loc miercuri, 17 iulie, să...