Național
ASISTAȚII SOCIALI care nu vor să muncească vor pierde ajutorul financiar
Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat, sâmbătă, la Alba Iulia, că persoanele care sunt apte să muncească şi nu vor să facă acest lucru nu vor beneficia de venitul minim de incluziune, scrie ramnicpress.ro.
Prezent la o dezbatere despre fondurile europene organizată de europarlamentarul Victor Negrescu, ministrul Muncii s-a referit, printre altele, şi la venitul minim de incluziune, despre care a spus că „este stabilit şi foarte bine aşezat” pe trei piloni extrem de importanţi.
„Unu, evitarea sărăciei şi scoaterea a cât mai multor oameni din sărăcie şi din risc de sărăcie. Al doilea este direct plasat pe încurajarea ocupării forţei de muncă. Mă uit ce are nevoie o familie, dar mă uit şi la cei apţi legal şi din punct de vedere al sănătăţii să muncească şi nu le mai acord niciun sprijin dacă nu vor să muncească”, a spus ministrul Marius Budăi.
„Cum se realizează acest lucru? Printr-un parteneriat onest, cu finanţare de la ministerul Muncii, prin autorităţile publice locale, care, prin direcţiile de asistenţă social la nivel local, vor trebui să realizeze în primul rând o anchetă socială, care să scoată la iveală nevoile reale ale familiei. Una din direcţiile extrem de importante (…) va fi asupra copilului şi a încurajării copilului să meargă la şcoală. (…). Pe viitor, noi înlocuim acel ajutor social cu venitul minim de incluziune, în momentul când i se va aproba dosarul, acea persoană, acele persoane care sunt apte din… citește articolul integral pe ramnicpress.ro.

24 Ore2025-12-10„Fosta cabană de vânătoare a lui Ceaușescu din județul Buzău este scoasă la vânzare

24 Ore2025-12-10Un buzoian și-a înjunghiat fratele după o ceartă. Agresorul a ajuns în arest, iar victima la spital

24 Ore2025-12-10STOP CERȘETORIEI! – Campanie de informare și responsabilizare civică în municipiul Buzău

24 Ore2025-12-10FOTO: Trotuarele de pe Bulevardul Nicolae Bălcescu prind contur

24 Ore2025-12-10CCR dă undă verde avalanșei de taxe din ianuarie

24 Ore2025-12-09REVELION 2026 LA BERĂRIE – EXPERIENȚA CARE ÎȚI RIDICĂ ADRENALINA!

24 Ore2025-12-09MEGA REDUCERE | Vino cu clasa la patinoar în "Săptămâna Altfel"

24 Ore2025-12-10La mulți ani, Ciprian Petre | Fostul jucător al Gloriei Buzău împlinește 45 de ani








