Cultural/Educație
Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei a liturghisit în Parohia Vernești I
În Duminica a 9-a după Rusalii, 25 august 2024, Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, a slujit în Parohia buzoiană Vernești I. Chiriarhul a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica din localitate, aflată sub ocrotirea Sfântului Ierarh Nicolae, împreună cu pr. Ionuț Constantin, consilier eparhial, pr. Constantin Călin, protopop al Protoieriei Buzău I, pr. paroh George Oprea, inspector eparhial, pr. Constantin Oprea, slujitor la Parohia Mihai Viteazul din Buzău, arhid. Laurențiu Manea și diac. Cristian Manolache, scrie arhiepiscopiabzvn.ro.
Cuvântul de învățătură a fost rostit de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ciprian, care a tâlcuit textul evanghelic duminical (Potolirea furtunii – Matei 14, 22-34), reliefând semnificația corabiei, ca simbol al Bisericii lui Hristos.
„Ne amintim că Iisus, încă de la începutul activității Sale mesianice, obișnuia să le propovăduiască oamenilor Evanghelia Împărăției, șezând fie pe vârful unui munte, fie într-o corabie acostată la țărmul Mării Galileei (cf. Luca 5, 3), pentru a fi auzit de cât mai mulți oameni. Plecând de la această împrejurare și luând seama la forma hidrodinamică a corabiei, ascuțită la prora, pentru a-i permite străpungerea valurilor, Sfinții Părinți au recomandat ca bisericile-lăcașuri de cult să fie construite sub forma unei nave dreptunghiulare, dreaptă la intrare și rotunjită la Altar, tocmai pentru a sugera menirea Bisericii lui Hristos pe… citește articolul integral pe arhiepiscopiabzvn.ro.

24 Ore2025-12-07ACUM: O conductă de gaze a luat foc | Peste 200 de persoane evacuate

Sport2025-12-06LIGA4 Buzău | Rezultatele etapei a XV-a pauză/final

24 Ore2025-12-06Dr. Emilia Frone: Excelență și grijă în oftalmologie la Optimed Buzău

24 Ore2025-12-06Oameni aproape de oameni - Compania de Apă Buzău intervine în criza apei din Prahova

24 Ore2025-12-06MUNICIPIUL BUZĂU: Doar o singură farmacie deschisă NON-STOP

24 Ore2025-12-06Bencomp lansează ușa din WPC cu design modern și durabilitate

24 Ore2025-12-06De la Viperești la Academia Română | Destinul profesorului Ștefan Bârsănescu

24 Ore2025-12-06Bistro Junior: Destinația perfectă pentru Revelion 2026 – Mâncare bună și atmosferă festivă








