Conectează-te cu noi

24 Ore

Ardei iute ce poate fi atins doar cu echipament de protecție, creat la Buzău: ”O muncă de peste 20 de ani”

Avatar photo

Publicat

pe

Cercetătorii români din Buzău au lucrat mai bine de 20 de ani pentru a crea un ardei iute ce poate fi atins doar cu echipament de protecție. După atâta timp în care au încrucișat soiuri românești și din străinătate, au reușit să îl stabilizeze, iar acum ardeiul produs în Buzău depășește soiul Carolina Reaper, scrie ziare.com.

Odată tăiat elimină un gaz atât de puternic încât provoacă lăcrimare sau strănut. Atingerea pulpei sau a semințelor cu mâna neprotejată produce usturimi puternice.

„Vorbim de rapoarte științifice internaționale, deci analize de laborator. Ardeiul a fost obținut după o muncă de peste 20 de ani de cercetare. Au fost realizate încrucișări între linii valoroase de ardei iute, linii consacrate la nivel internațional”, a declarat dr. ing. Costel Vânătorul, director Banca de Resurse Generice Buzău, potrivit Antena 3.

Iuțeala soiului obținută de cercetătorii buzoieni este de 2,4 milioane de unități Scoville, scară ce măsoară această caracteristică. Astfel, soiul buzoian depășește cu 200 de unități soiul Carolina Reaper, deținător al recordului.

„Iuțeala la ardeiul iute dată de această capsaicină este foarte greu de stabilizat din punct de vedere genetic și al distribuirii pe fruct. Conținutul de capsaicină este atât de agresiv încât se poate simți prin piele. De aceea este nevoie de echipament de protecție pentru că gazul degajat afectează ochiul și pielea”, a precizat Bianca Mușat, cercetător științific Banca de Resurse Generice Buzău.

Soiul cel mai iute obținut la Buzău este în curs de omologare. Procesul ar putea fi terminat în doi ani.

DISTRIBUIE ACEST ARTICOL

Publicitate BUZAU.NET

11:00
Fotbal, LIGA2

CS Dinamo Bucureşti i - AFC Metalul Buzău

08-11-2025 , Scor: 0-2
11:00
Fotbal, LIGA2

AFC Metalul Buzău - Steaua Bucureşti

22-11-2025 , Scor: 1-1
11:00
Fotbal, LIGA2

CSM Reşiţa - AFC Metalul Buzău

29-11-2025 , Scor: 2-0
11:00
Fotbal, LIGA2

AFC Metalul Buzău - Ceahlăul Piatra Neamţ

06-12-2025
14:00
Fotbal, LIGA3

CSM Râmnicu Sărat - AFC 1919 Dacia Unirea Brăila

05-12-2025 , Scor: 1-4
14:00
Fotbal, LIGA3

ACS Petrolul 52 - CSM Râmnicu Sărat

28-11-2025 , Scor: 6-1
14:00
Fotbal, LIGA3

CSM Râmnicu Sărat - ACS KSE Târgu Secuiesc

21-11-2025 , Scor: 1-2


Trending