Conectează-te cu noi

24 Ore

Amenzi pe bandă rulantă după o razie a polițiștilor. Motivul pentru care au fost amendați doi agenți economici

Avatar photo

Publicat

pe

Au fost razii ample, zilele trecute, la Pogoanele și la Smeeni, unde polițiștii au derulat o acțiune fulger, cu efective mărite, pentru a preveni fărădelegile. În numai 3 ore au fost legitimate aproape 200 de persoane și zeci de mașini au fost trase pe dreapta, iar șoferii testați pentru alcool și consum de droguri, scrie sansanews.ro.

Verificările au vizat și mai multe unități de alimentație publică. Două dintre ele au primit amenzi, pentru că vânzătorii nu eliberau bonuri fiscale.

”În contextul verificărilor efectuate la două societăți comerciale, polițiștii au constatat că vânzătorii nu au emis bon fiscal pentru toate bunurile livrate sau serviciile prestate sau au emis bonuri cu o valoare inferioară prețului de vânzare a bunului sau tarifului de prestare a serviciului. Operatorii economici au fost sancționați contravențional pentru încălcarea prevederilor încălcând astfel prevederile art. 10, lit. (c) din O.G 28/1999 privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, cu amendă de 5.000 de lei”, transmite IPJ Buzău.

Persoanele aflate în arest la domiciliu sau sub control judiciar au primit și ele vizita polițiștilor, care au bătut și la ușa celor despre care se știe că sunt posesori de arme și muniții cu acte în regulă. Amenzile pentru diferite nereguli constatate în urma verificărilor au curs.

”Au fost aplicate 75 de sancțiuni… citește articolul integral pe sansanews.ro.

DISTRIBUIE ACEST ARTICOL

11:00
Fotbal, LIGA2

CS Dinamo Bucureşti i - AFC Metalul Buzău

08-11-2025
11:00
Fotbal, LIGA2

AFC Metalul Buzău - Steaua Bucureşti

22-11-2025
11:00
Fotbal, LIGA2

CSM Reşiţa - AFC Metalul Buzău

29-11-2025
11:00
Fotbal, LIGA2

AFC Metalul Buzău - Ceahlăul Piatra Neamţ

06-12-2025
14:00
Fotbal, LIGA3

CSM Râmnicu Sărat - CS Sporting Lieşti

07-11-2025
14:00
Fotbal, LIGA3

ACS Unirea Braniştea - CSM Râmnicu Sărat

15-11-2025
14:00
Fotbal, LIGA3

CSM Râmnicu Sărat - ACS KSE Târgu Secuiesc

21-11-2025


Trending