24 Ore
Afacerea cu fructe pe care un buzoian a pariat şi a câştigat. Un kilogram se vinde cu 25 de lei
																								
												
												
											Un român a investit într-o livadă cu fructe exotice gustoase, a riscat, dar a câştigat. În plus, fructele care cresc la noi curând vor ajunge pe rafturile magazinelor.
Smochinele de Buzău s-au copt şi curând vor ajunge pe rafturile magazinelor. E o cultură pe care Valentin Badea a pariat şi a câştigat.
10 tone se aşteaptă să culeagă anul acesta şi are planuri mari să dezvolte afacerea.
Smochinii au condiţii prielnice în ţara noastră o dată cu schimbările climatice produse în ultimii ani.
Valentin Badea a plantat în urmă cu cinci ani primii smochini în livada din Buzău, iar acum se aşteaptă la o producţie de aproape 10 tone.
„Producţia e dublă faţă de anul trecut, iar pentru anul viitor estimez 20 de tone, cu siguranţă. E o producţie mulţumitoare pentru nişte pomi pe care i-am ţinut un pic din tăiere. Rezultatele sunt pe măsură şi sunt mulţumit de ele.
Am ales smochinul pentru că nu sunt livezi de smochini în zonă, din ce ştiu e singura din Buzău, am ales pentru că e un pom iubitor de secetă şi care e ferit de secetă”, spune Valentin Badea.
Pomicultorul nu a folosit niciod …
Citește articolul integral pe antena3.ro

24 Ore2025-11-03Val de ură fără precedent împotriva medicilor din Buzău după decesul dr. Szabo

24 Ore2025-11-03Finalizarea pasajului de la Spătaru, un pas important pentru circulația pe Autostrada A7

Politic2025-11-03Alianța PNL–USR îl susține pe antreprenorul Mihai Răzvan Moraru la CJ Buzău

24 Ore2025-11-03Trafic dirijat pe sensul Buzău spre Râmnicu Sărat din cauza unui accident

24 Ore2025-11-03Circulație reluată pe bulevardul Nicolae Bălcescu, inclusiv în weekend

24 Ore2025-11-04Un buzoian de 39 de ani, dat dispărut de familie

24 Ore2025-11-04Varza de Buzău, cea mai bună alegere pentru murat
			
			
																			
																			
																			
																			
																			
																			
																			
										
																			
										
																			
										
																			
										
																			
										
																			
	
	






