Astăzi, pe Strada Ștefan cel Mare din Râmnicu Sărat, un adolescent de 15 ani a fost rănit după ce a fost lovit de un autoturism în timp ce se deplasa pe o trotinetă electrică.
Din primele informații, un bărbat de 43 de ani, aflat la volanul unei mașini, nu ar fi observat la timp minorul și l-a accidentat. Victima a fost preluată de ambulanță și transportată la spital pentru îngrijiri medicale, scrie gazetaramniceana.ro.
Polițiștii au deschis dosar penal și continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs accidentul. Traficul în zonă este momentan dirijat de echipaje de poliție.