Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Eco Buzău 2009 organizează, în premieră pentru județ, conferința națională „Sistemele de Management Integrat al Deșeurilor (SMID) în România – De la Teorie la Funcționalitate”. Evenimentul va avea loc pe 27 februarie, începând cu ora 10:00, la Vila Albatros din Buzău.
Organizată și moderată de Green Report, conferința își propune să identifice soluții concrete pentru îmbunătățirea funcționării sistemelor de gestionare a deșeurilor la nivel local și național. Printre temele principale abordate se numără planificarea și guvernanța, finanțarea și sustenabilitatea, digitalizarea proceselor, aplicarea legislației și implicarea cetățenilor în colectarea selectivă.
Participanți de marcă la eveniment
La conferință vor participa reprezentanți ai administrației centrale și locale, precum și specialiști din domeniul managementului deșeurilor:
- Crin Antonescu, candidat la alegerile prezidențiale
- Mircea Fechet, Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor
- Mihaela Frăsineanu, reprezentant al Cancelariei Primului Ministru
- Lucian Romașcanu, președintele Consiliului Județean Buzău
- Constantin Toma, primarul municipiului Buzău
- Diana Anda Buzoianu, deputat, președintele Comisiei pentru Mediu și Echilibru Ecologic
- Liliana Nichita, director Federația Asociațiilor de Dezvoltare Intercomunitară
- Geanin Șerban, președinte Asociația OIREP Ambalaje
- Constantin Bogdan Seto, manager Green Point Management
- Constantin Damov, președinte Green Group
- Alin Vișan, președinte Asociația Română pentru Ambalaje și Mediu
- Radu Merica, director general RER Ecologic Group
- Ionel Tescaru, președinte ANRSC
- Oana Mușuroabea, reprezentant al Băncii Europene de Investiții
Programul conferinței
Vila Albatros, Buzău
10:00 – 11:45 | Panel 1
11:45 – 12:15 | Pauză de prânz
12:15 – 14:00 | Panel 2
Vizită la fabrica Green Group, Parcul Industrial Frasinu
14:00 – 16:00 | Tur al facilităților de reciclare