24 Ore
Acțiune caritabilă pentru copiii internați în Spitalul Județean Buzău. LPS a organziat evenimentul
Ieri, în Parcul Crâng din municipiul Buzău, cadrele didactice și elevii Liceului cu Program Sportiv din Buzău au organizat o acțiune de strângere de fonduri și donații pentru achiziția de cărți de povești și cărți de colorat pentru copiii internați în secția de pediatrie a Spitalului Județean de Urgență Buzău, scrie jurnaluldebuzau.com.
,,Prin acest gest, organizatorii și-au propus să aducă un strop de bucurie micilor pacienți și să contribuie la crearea unui mediu mai prietenos și mai cald în spital. Conducerea Spitalului Județean de Urgență Buzău adresează sincere mulțumiri tuturor celor implicați în această inițiativă. Gestul elevilor și al cadrelor didactice este cu atât mai valoros cu cât nu este prima acțiune de acest fel, reflectând un spirit civic autentic și o implicare constantă în viața comunității locale.
Astfel de acțiuni demonstrează că solidaritatea și empatia pot avea un impact real în viața celor aflați în nevoie. Considerăm că implicarea elevilor și profesorilor în sprijinirea comunității este un exemplu demn de urmat.„, au transmis reprezentanții Spitalului Județean de Urgență Buzău.

24 Ore2025-12-05Mamă și fiică, bătute în casa lor de un buzoian

Politic2025-12-05Buzău sub presiune | AUR caută scandal înainte de alegeri

24 Ore2025-12-05Mii de pachete cu dulciuri de Moș Nicolae în parcul Brătianu în această seară

24 Ore2025-12-05Un bătrân în suferință, ținut ore în șir într-o ambulanță blocată în noroi la Mânzălești.

24 Ore2025-12-05Trei unități de învățământ fac angajări în județul Buzău

24 Ore2025-12-05LECȚIA DE ISTORIE: 152 de ani de la nașterea lui Nicolae Vaschide, geniu uitat al științei românești, născut la Buzău

Sport2025-12-05Surpriză în Liga Națională, "U" Cluj învinge HC Buzău

24 Ore2025-12-05Marcel Ciolacu la final de campanie: „Nu am atacat contracandidații, am prezentat soluții pentru Buzău”








