Conectează-te cu noi

Sănătate

A fost lansat Centrul Național de Competență în domeniul Cancerului

Avatar photo

Publicat

pe

Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București și Institutul Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuță” din Cluj Napoca au lansat Centrul Național de Competență în domeniul Cancerului, un proiect menit să dezvolte un management inovativ, personalizat și multidisciplinar al pacienților oncologici, scrie sanatateabuzoiana.ro.

Cercetarea este chemată să dea o mână de ajutor bolnavilor oncologici, iar instituții academice și unități medicale de stat și private și-au unit forțele și au format un consorțiu care va dezvolta metode de screening, diagnostic și tratament personalizat, pe bani europeni, accesați prin PNRR.

În contextul în care cancerul este o problemă de sănătate publică importantă, pe care se pune accent și în direcțiile de cercetare europene, proiectul „Suport pentru Sectorul privat, Cercetare, Dezvoltare și Inovare”, ce va fi implementat de Centrul Național de Competență în domeniul Cancerului (CNCC), lansat marți, la Universitatea e Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București (UMFCD), este primul de anvergură națională care implică în lupta cu această patologie expertiza din zona medicală publică și privată. ,,În cadrul competiției din PNRR pilonul 3, componenta C 9, s-a constituit un consorțiu care a aplicat în această competiție. Au fost 3 consorții și, din fericire pentru noi, consorțiul reprezentat de colegii care sunt alături de mine a fost câștigător”, a declarat prof. univ. dr. Viorel Jinga, rectorul… citește articolul integral pe sanatateabuzoiana.ro.

DISTRIBUIE ACEST ARTICOL

11:00
Fotbal, LIGA2

CS Dinamo Bucureşti i - AFC Metalul Buzău

08-11-2025
11:00
Fotbal, LIGA2

AFC Metalul Buzău - Steaua Bucureşti

22-11-2025
11:00
Fotbal, LIGA2

CSM Reşiţa - AFC Metalul Buzău

29-11-2025
11:00
Fotbal, LIGA2

AFC Metalul Buzău - Ceahlăul Piatra Neamţ

06-12-2025
14:00
Fotbal, LIGA3

CSM Râmnicu Sărat - CS Sporting Lieşti

07-11-2025
14:00
Fotbal, LIGA3

ACS Unirea Braniştea - CSM Râmnicu Sărat

15-11-2025
14:00
Fotbal, LIGA3

CSM Râmnicu Sărat - ACS KSE Târgu Secuiesc

21-11-2025


Trending