Constantin I. Angelescu (1869–1948) a fost o personalitate marcantă a vieții politice și academice românești, recunoscut drept principalul reformator al școlii românești în perioada interbelică. Medicul și profesorul universitar, membru de onoare al Academiei Române și fondator al Academiei de Științe din România, a lăsat o amprentă durabilă asupra sistemului educațional și a vieții publice din România.
Născut la Craiova în 1869, Angelescu s-a specializat în chirurgie la Paris și a devenit profesor universitar la București. În cariera sa politică, a fost deputat sau senator în toate legislaturile între 1901 și sfârșitul perioadei interbelice, deținând funcții importante, printre care ministru al Lucrărilor Publice și ministru al Instrucțiunii Publice în mai multe guverne.
Ca ministru al Educației, Angelescu a promovat reforme esențiale, printre care unificarea și modernizarea sistemului de învățământ, adoptarea legii învățământului primar și secundar, precum și reinstituirea examenului de Bacalaureat. Deviza sa „Școală cât mai multă! Școală cât mai bună! Școală cât mai românească!” a fost un reper pentru întreaga perioadă.
Pe lângă cariera politică, a fost și primul ministru plenipotențiar al României la Washington, în 1918, și președinte al Ateneului Român între 1923 și 1947. În timpul dictaturii regale a lui Carol al II-lea, a ocupat funcția de consilier regal și a făcut parte din Consiliul de Coroană care a votat cedarea teritoriilor Basarabiei și nordului Bucovinei în 1940.
Angelescu a murit în 1948, evitând astfel arestarea în regimul comunist care se instala. Familia sa a continuat să fie implicată în viața academică și culturală a României.
Astăzi, moștenirea sa este încă prezentă în sistemul educațional românesc, iar numele său rămâne un simbol al dedicării pentru o educație modernă și accesibilă tuturor.
