Vasile Voiculescu s-a născut la 27 noiembrie 1884, în comuna Pârscov, județul Buzău, fiind fiul lui Costache Voicu. Numele literar l-a preluat ulterior, devenind cunoscut drept Voiculescu. Primele clase le-a urmat în satul Pleșcoi, iar liceul l-a făcut la „Alexandru Hajdeu” și „Gheorghe Lazăr” din București.
Și-a început studiile la Facultatea de Litere și Filosofie (1902-1903), însă a ales Medicina, unde în 1910 a obținut doctoratul. Tot în timpul studenției s-a căsătorit cu Maria Mittescu, tânăra din satul natal căreia i-a dedicat versuri și scrisori de dragoste. În Primul Război Mondial a activat ca medic militar la Bârlad, frecventând și serile culturale organizate de Alexandru Vlahuță.
A debutat în 1912, în „Convorbiri literare”, iar în 1916 a publicat primul volum, „Poezii”. Recomandat de Alexandru Macedonski, a colaborat și la revista „Flacăra”. Opera sa, influențată de Alecsandri, Coșbuc și Vlahuță, se înscrie în tradiționalismul interbelic, apropiindu-se mai târziu de poezia gândiristă. Printre temele sale favorite se numără „Nașterea Domnului”, „Vizita Magilor” și „Moartea Mântuitorului”.
De-a lungul carierei, Voiculescu a fost distins cu importante premii literare: Premiul Național pentru Poezie (1914), Premiul Societății Scriitorilor Români pentru volumul Poeme cu îngeri și Premiul Editurii Fundațiilor Regale (1939). Din 21 decembrie 1935 a fost membru titular al Academiei de Științe din România, iar în 1993 a fost ales post-mortem membru al Academiei Române.
După instaurarea regimului comunist, destinul său a luat o turnură tragică. În 1948 i s-a interzis să mai publice, iar la 74 de ani a fost arestat pe nedrept și condamnat la patru ani de închisoare. Bolnav de cancer, Vasile Voiculescu s-a stins în noaptea de 25 spre 26 aprilie 1963, lăsând în urmă o operă de mare valoare pentru literatura română.
