La 28 februarie, sărbătorim Ziua Protecţiei Civile din România, dată la care Regele Carol al II-lea semna Înaltul Decret Regal din 1930, publicat la 23 martie 1933 în Monitorul Oficial al României ca Regulamentul Apărării Pasive contra atacurilor aeriene.
Scopul acestuia era acela de a „limita efectele bombardamentelor aeriene asupra populaţiei şi resursele teritoriului, fie asigurându-le protecţia directă, fie micşorând eficacitatea atacurilor”. Acest moment este considerat a fi data de naştere a Protecţiei Civile în România, Apărarea Pasivă devenind o armă de sine stătătoare.
Aniversarea a 85 de ani de la atestarea documentară a protecţiei civile în România ne oferă prilejul rememorării faptelor de eroism ale profesioniştilor din cadrul structurilor de intervenţie ale sistemului care, de-a lungul anilor au făcut ca numărul victimelor războiului şi dezastrelor să fie mai mic.
Începând din decembrie 2004, misiunile Protecţiei Civile au fost preluate de către Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, ce duce mai departe tradiţia, Protecţia Civilă devenind un concept care întruneşte experţii din mai multe domenii, fiind utilizate forţe de intervenţie ale structurilor destinate urgenţelor de zi cu zi, dar şi forţe complementare special destinate intervenţiilor la urgenţe majore.
Totodată, pe întreg mapamondul, ziua de 1 martie reprezintă ,,ZIUA INTERNAŢIONALĂ A PROTECŢIEI CIVILE” conform unei rezoluţii O.N.U. din 1972.
Activităţile Organizaţiei Internaţionale a Protecţiei Civile vizează permanent coordonarea şi planificarea la nivel internaţional a activităţilor de prevenire şi gestionare a dezastrelor, precum şi a eforturilor de atenuare a consecinţelor accidentelor şi calamităţilor de toate tipurile, în timp de pace sau război.
Seria de activități organizate pentru a marca aceste evenimente la nivelul Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă ,,Neron Lupaşcu” al judeţului Buzău va fi anulată din cauza fenomenelor meteorologice periculoase prognozate.
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|