Devenită simbol al tuturor bătăliilor şi eroilor neamului românesc, data de 25 Octombrie a rămas întipărită în sufletele românilor ca zi în care ţara îşi sărbătoreşte Armata şi pe cei care au fost sau sunt în slujba ei.
Ziua Armatei României este sărbătoarea de cinstire a celor care, prin luptă dreaptă, au eliberat glia străbună, moment de împlinire a bucuriilor tuturor înaintaşilor, este ziua când armata română şi-a îndeplinit menirea firească, aceea de a readuce în hotarele ei, patria care a zămislit-o.
Ca în fiecare an, Garnizoana Buzău va organiza activităţi menite să amintească şi să cinstească lupta şi jertfa Armatei României.
Astfel, militarii din Garnizoana Buzău invită buzoienii în data de 25 octombrie 2018, ora 11.00, la Monumentul „Ostaşului Erou” din localitatea Siriu, judeţul Buzău, unde se va desfăşura o ceremonie militară şi religioasă precum şi un spectacol literar-muzical al elevilor şcolilor gimnaziale din localitatea Siriu, iar începând cu orele 19.15 la desfăşurarea unei ceremonii militare şi religioase de aprindere a unei candele şi depunerea unei flori la fiecare cruce de erou din Cimitirul eroilor din Municipiul Buzău.
La activitate vor participa oficialităţi locale civile şi militare, reprezentanţi ai instituţiilor publice, cadre militare în activitate, în rezervă şi retragere, veterani de război, şi corespondenţi ai mass-media.
Jurnaliştii interesaţi de ceremonia militară şi religioasă de aprindere a unei candele şi depunerea unei flori la fiecare cruce de erou din Cimitirul eroilor din Municipiul Buzău vor fi aşteptaţi pe Calea Eroilor (la intrarea principală a cimitirului) pentru stabilirea unor detalii organizatorice până la orele 19.00.
Continuând activităţile dedicate Zilei Armatei României, Fundaţia „Mareşal Alexandru Averescu” cu sprijinul Consiliului Judeţean Buzău și Fundației „General Ștefan Gușă”, va organiza, în perioada 26-28 octombrie, la Colegiul Naţional Militar „Dimitrie Cantemir” din Breaza, ediţia a X-a, a concursului de istorie ,,1 DECEMBRIE - ZIUA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI”.
La concursul de anul acesta s-au înscris opt instituţii de învăţământ preuniversitar din judeţul Buzău (Colegiul Naţional „B.P. HASDEU”, Colegiul Naţional „MIHAI EMINESCU”, Colegiul Naţional „ALEXANDRU VLAHUŢĂ” - Râmnicu Sărat, Colegiul Tehnic, Colegiul Agricol „dr. C. Anghelescu”, Liceul de Arte „MARGARETA STERIAN”, Liceul Pedagogic „SPIRU HARET”, Liceul Tehnologic „Henri Coandă”, şi pentru primă dată vor participa elevi ai tuturor colegiilor naţionale militare: Colegiul Naţional Militar „DIMITRIE CANTEMIR” din Breaza, Colegiul Naţional Militar „ŞTEFAN CEL MARE” din Câmpulung Moldovenesc, Colegiul Naţional Militar „MIHAI VITEAZUL” din Alba Iulia, Colegiul Naţional Militar „TUDOR VLADIMIRESCU” din Craiova şi Colegiul Naţional Militar „ALEXANDRU IOAN CUZA” din Constanţa.
Concursul se va desfăşura în prezenţa preşedintelui fundaţiei, general de brigadă Gheorghiţă Vlad, a fostului ministru al apărării, general(r) Nicolae Spiroiu, a directorului adjunct la Institutul pentru Studii Politice de Apărare şi Istorie Militară, cercetător ştiinţific gradul 1 dr. Petre OTU, a redactorului-șef al Observatorului Militar, colonel Florin Şperlea.
Activitatea are drept parteneri Editura Militară, Revista Historia, Revista Magazin Istoric și Arhivele Militare Naționale.
Premierea elevilor participanţi la concursul de istorie se va face de Ziua Naţională a României, în cadrul activităţilor care se vor desfăşura cu această ocazie, la Monumentul Eroilor Neamului aflat în faţa Prefecturii Buzău.
Activităţile dedicate Zilei Armatei României se vor încheia, duminică 28 octombrie prin slujba de târnosire sau sfinţire mare a Bisericii militare „Pogorârea Sfântului Duh” începând cu orele 08.30.
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|