ZI CU EMOȚII PENTRU CEI PESTE 3830 DE ELEVI BUZOIENI, ABSOLVENȚI AI CLASEI A VIII-A

Iunie 15 09:56 2020 by newss.ro

La Evaluarea Națională s-au înscris, la nivelul județului Buzău, 3833 de absolvenți ai clasei a VIII-a. Examenul începe astăzi, 15 iunie, cu proba scrisă la limba și literatura română. Miercuri, 17 iunie, se desfășoară proba la matematică. Probele pentru examenele naționale încep la ora 9:00 și se vor desfășura, la nivel județean, în 103 centre de examen. Pentru evaluarea lucrărilor, au fost constituite 3 centre zonale. Primele rezultate vor fi comunicate marți, 22 iunie, până la ora 14:00, în centrele de examen. Contestațiile pot fi depuse în zilele de 22 iunie (în intervalul orar 16:00 – 19:00) și 23 iunie (în intervalul orar 8:00 – 12:00).

Acestea pot fi depuse/transmise și prin mijloace electronice. În acest caz, candidații completează, semnează și depun/transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.

Rezultatele finale vor fi afișate sâmbătă, 27 iunie. Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de două ore, din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev. Probele sunt monitorizate audio-video. Candidații trebuie să aibă asupra lor un act de identitate și instrumente de scris cu cerneală sau pastă albastră pentru redactarea lucrărilor, creion negru pentru realizarea desenelor/schemelor și instrumente de desen la proba de matematică.

Pentru elevii care solicită și primesc, în cazuri justificate, aprobarea Comisiei Naționale de Organizare a Evaluării Naționale în vederea susținerii probelor cu subiectul de rezervă, se organizează probascrisă/probele scrise, după finalizarea ultimei probe prevăzute în Calendarul de desfășurare a Evaluării Naționale.


Sursa: newss.ro



Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%