Zeci de candidați s-au retras din examenul de Titularizare, după ce au văzut subiectele

Iulie 24 15:13 2021 by stiridebuzau.ro

Titularizarea pare, din nou, un obstacol mult prea mare, pentru mulți dascăli buzoieni. Dovadă este numărul mare a celor care au absentat din sălile de examen, dar și al celor care s-au retras de la proba scrisă, după ce au văzut subiectele.

Potrivit oficialilor Inspectoratului Școlar Buzău, la examenul de miercuri, 63 de buzoieni au decis să renunțe la examen, după ce au primit subiectele. Alți 133 de candidați au absentat de la proba scrisă, scrie stiridebuzau.ro.

În acest an, examenul de Titularizare din Buzău s-a desfășurat fără incidente. În aceste condiții, în total, la Buzău vor fi corectate numai 331 de lucrări.

Rezultatele evaluărilor vor fi afișate pe 27 iulie.

Rezultate foarte bune au fost obținute de dascălii buzoieni și la examenul de definitivat în învățământ. Aproape 80 % dintre candidații care au susținut examenul au promovat, ceea ce nu s-a mai întâmplat în ultimii 5 ani.

Mai precis, dintre cei 109 candidați care au intrat în sala de examen și au susținut proba scrisă, 87 au luat note de trecere. Mai mult, 6 dintre ei au predat lucrări perfecte, fiind notați cu 10.

La polul opus, cea mai mică notă la proba scrisă a examenului a fost 3, fiind trecută în dreptul unei educatoare din Rm. Sărat. Cadrele didactice nemulțumite de rezultat au putut depune contestație până astăzi, 22 iulie, la ora 12.00. Rezultatele finale sunt așteptate pe 28 iulie.

Citește mai mult ...