Valorile termice diurne vor fi peste mediile specifice lunii noiembrie în ultimele zile ale săptămânii. Cerul va avea înnorări temporare, iar dimineaţa şi noaptea în zonele joase local se va forma ceaţă. Temperaturile maxime se vor încadra între 9 şi 19 grade. Vremea va fi în general frumoasă şi la Buzău.
Cerul va fi variabil exceptând regiunile sud-estice, unde în cea mai mare parte a intervalului nebulozitatea joasã stratiformã va persista. Mai ales în a doua parte a intervalului va fi ceaţã, local în nordul, estul şi centrul teritoriului şi izolat în rest, în special pe vãi şi în depresiuni. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile minime vor fi cuprinse între -5 şi 5 grade, mai scãzute pânã în jurul valorii de -9 grade în depresiunile din estul Transilvaniei şi mai ridicate în Dealurile de Vest, dar mai ales în zona litoralului, spre 9 grade.
PROGNOZA METEO SÂMBĂTĂ. Valorile termice diurne vor fi peste mediile specifice lunii noiembrie, iar cele nocturne se vor situa în jurul acestora. Cerul va avea înnorãri temporare, iar dimineaţa şi noaptea în zonele joase local se va forma ceaţã, care izolat poate fi mai persistentã. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 9 şi 19 grade, iar cele minime între -2 şi 8 grade, mai scãzute spre -8 grade în depresiunile intramontane, dar şi uşor mai ridicate pânã în jurul a 10 grade pe litoral.
PROGNOZA METEO DUMINICĂ. Vremea va continua sã fie caldã pentru aceastã datã în cea mai mare parte a ţãrii. În regiunile estice, sud-estice şi local în cele sudice, nebulozitatea joasã va persista mai ales la începutul zilei şi noaptea, când pe suprafeţe mici va fi asociatã cu burniţã sau ploaie slabã. În restul teritoriului, cerul va fi variabil, cu unele înnorãri în cursul nopţii în extremitatea de nord-vest. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 9 şi 19 grade, iar cele minime între 0 şi 10 grade, mai scãzute în depresiuni, pânã spre -5 grade în cele ale Carpaţilor Orientali. În special la începutul şi spre sfârşitul intervalului, în zonele joase de relief, pe arii restrânse va fi ceaţã.
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|