Vizită neașteptată primită de câțiva buzoieni care locuiesc la etajul 10

Aprilie 6 15:31 2018 by buzoieniiro

Imagine inedită văzută de câțiva buzoieni care locuiesc la ultimul etaj într-un bloc din cartierul buzoian Micro V.

În timp ce ștergeau geamurile în cadrul operațiunii „curățenia de Paște” aceștia au rămas mască atunci când au zărit doi pompieri la nivelul etajului 10.

Ulterior, aceștia s-au înălțat chiar și mai sus, deasupra blocului.

„Da, a fost o acțiune de pregătire a colegilor noștri. Se fac des astfel de exerciții, de antrenamente, de către pompierii pregătiți să intervină la înălțime. Noua autoutilitară intrată în luna decembrie în dotarea ISU Buzău permite a se acționa până la o înălțime de 45 de metri. Deci, chiar și deasupra celor mai înalte blocuri din oraș, chiar dacă am evalua la trei metri înălțimea unui etaj”, ne-a declarat George Crețu, purtător de cuvânt ISU Buzău.

Cu ajutorul noii autospeciale pompierii pot interveni eficient în cazul unor incendii la etajele superioare sau pentru îndepărtarea unui obiecte care stau să cadă.

De asemenea se poate acționa și în cazul unor persoane care amenință a se arunca în gol, cum a fost anul trecut (vezi foto alăturat) cazul unei femei care s-a aruncat de la etajul 7 al unui bloc turn de pe Spiru Haret.

Din fericire, femeia s-a prins la etajul 6 de o fereastră întredeschisă, de unde după câteva ore de emoții intense a fost culeasă de un pompier iscusit.

Citește mai mult ...


Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%