Vin forțe noi în spitale! 765 de medici tineri au promovat examenul de specialist

Noiembrie 6 20:48 2020 by sanatateabuzoiana.ro

Ministerul Sănătății anunță că 248 dintre ei, care sunt specialiști în boli infecțioase, anestezie –terapie intensivă, medicină de laborator, sănătate publică, medicină internă, radiologie, imagistică medicală, medicină de familie, vor crește capacitatea de răspuns la pandemia COVID-19.

Medicii, medicii dentiști și farmaciștii care au finalizat pregătirea în Rezidențiat și au susținut examenul în perioada septembrie-octombrie, vor începe, curând, să profeseze ca specialiști în unitățile medicale din țară.

Ministerul Sănătății a anunțat, astăzi, că 765 de medici, medici dentiști și farmaciști au obținut certificatele de specialist după promovarea examenelor organizate de Ministerul Sănătății.

În urma aprobării ordinului de ministru, certificatele de specialist pentru aceștia au fost deja emise și expediate, prin serviciul de Poștă militară, către direcțiile de sănătate publică, astfel că tinerii medici le pot ridica începând de astăzi, de la Direcția de Sănătate Publică a municipiului București (cei care au susținut examenul în centrul din Capitală), iar începând de săptămâna viitoare și din direcțiile de sănătate publică din teritoriu.

Ministerul Sănătății a organizat în perioada 23 septembrie- 24 octombrie, examen pentru obținerea titlului de medic specialist, medic dentist sau de farmacist, pentru cei care încheie pregătirea în rezidențiat, respectiv în cea de-a doua specialitate, până la 31... [Citește articolul integral pe sanatateabuzoiana.ro].




Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%