VIN DOZATOARELE. ASTĂZI ÎNCEPE MONTAREA LOR LA BLOCURI

Aprilie 16 05:43 2020 by campusbuzau.ro

Dozatoarele turceşti pentru dezinfectat mâinile încep să fie montate. Sunt aparate suficiente pentru blocurile din tot oraşul şi pentru instituţiile din subordinea Primăriei.

Cele 2000 de dozatoare cu dezinfectant pentru mâini comandate de Primărie în Turcia vor sosi la Buzău pentru a fi montate la scările de bloc.

Lucrătorii de la Urbis se vor ocupa de montarea acestora la intrările din blocuri, pe fiecare scară.

Tot ei le vor alimenta cu dezinfectant pentru mâini o singură dată, după fixarea lor şi vor lăsa şi o rezervă responsabililor de scară.

Dozatoarele vor fi montate conform unui program bine stabilit, dinspre centrul oraşului către periferii.

Urbis a livrat din partea Primăriei către Asociaţiile de proprietari şi câte un covoraş pentru fiecare scară de bloc din oraş.

Covoraşele sunt îmbibate cu o soluţie de cloramină, care va fi reîmprospătată periodic. (Corneliu Floriceanu)


Sursa: campusbuzau.ro