VIDEO Victorie importantă pentru Team Săgeata ! Se distanțează de Phoenix în lupta pentru șefia ligii a patra

Test dificil pe teren propriu pentru fotbaliștii de la AS Team Săgeata care au trecut sâmbătă la limită de formația Voința Lanuri cu 2 la 1, după un meci animat, presărat cu faulturi dure ale oaspeților și greșeli de arbitraj care i-au scos din minți pe cei peste 50 de spectatori.
PromoRevelația sezonului trecut, Team Săgeata, avea nevoie ca de aer de o victorie acasă pentru a se menține fără emoții la șefia clasamentului. Voința Lanuri, echipă dificilă în deplasare, care are în lot jucători de forță dispuși să bage osul la bătaie, suferise doar o singură înfrângere de la debutul în sezonul 2018-2019 al ligii a patra.
Jucătorii tehnici antrenaţi de polițistul Vasile Biţa au intrat pe teren deciși să tranșeze încă din prima repriză încleștarea cu “Terminatorii” din Lanurile, așa cum oaspeții au fost alintați pe parcursul meciului de către spectatori.
Însă fotbaliștii de la Lanuri veneau la Săgeata pregătiți să smulgă măcar un rezultat de egalitate, care ar fi contat enorm în economia clasamentului. De o eroare a gazdelor ar fi putut profita atât oaspeții cât și echipa de pe locul secund AS Phoenix Poșta Câlnău care le suflă în ceafă celor de la Săgeata.
Meciul a început alert cu atacuri furibunde ale gazdelor care au dechis scorul prin fostul jucător al Gloriei Romeo Stan. Până la pauză tabela a rămas nechimbată iar gazdele au intrat la vestiar cu un avantaj fragil care anunța o luptă surdă în repriza secundă.
În partea a doua a meciului oaspeții au faultat mai mult dar au prins și mai mult curaj, reușind până la urmă să modifice tabela în dreptul lor. Până la final s-a mai înscris de două ori prin Feraru de la Lanuri și Crăciun Alexandru de la gazde. Confruntarea a fost presărată cu multe faulturi, trecute cu vederea de arbitru mai ales la oaspeți dar sancționate prompt în contul gazdelor care de altfel au și acuzat un arbitraj potrivnic care ar fi fragmentat meciul.
În urma rezultatului favorabil obținut de AS Team Sageata, s-a instalat liniștea în vestiarul lui Vasile Bița după ce ocupanta locului secund cu aspirații la titlu ,AS Phoenix Poșta Câlnău, s-a împotmolit la munte, la AS Montana Pătârlagele, unde nu a obținut decât un egal scor 2 la 2 cu o echipă de mijlocul clasamentului.
Iată rezultatele înregistrate sâmbătă în Liga a patra seniori comunicate de AJF Buzău:
AS Recolta Salcioara -ACS Locomotiva Buzau 5 – 0, CS Viitorul 08 Vernesti- AS Sahateni Vintileanca 1 – 1, AS Montana Patarlagele- AS Phoenix Posta Calnau 2 – 2, ASFC Petrolul Viitorul Berca- AS Recolta Blajani 3 – 0,AS Team Sageata- CS Vointa Lanurile 2 – 1, AS Diadema Gheraseni- Liceul Teoretic Stefan Cel Mare 2 – 5, AS Infratirea Zoita- AS Avintul Zarnesti 0 – 4, AS Soimii Siriu- AS Balta-Alba 3 – 2
Clasament – Liga 4, Seniori
# Nume echipa M V E I G P A 1 AS Team Sageata 5 5 0 0 21-2 15p +3 2 AS Phoenix Posta Calnau 6 4 2 0 13-6 14p +5 3 AS Recolta Salcioara 6 3 3 0 17-8 12p +3 4 AS Avintul Zarnesti 5 3 1 1 25-7 10p +4 5 CS Vointa Lanurile 5 3 0 2 19-9 9p 0 6 AS Infratirea Zoita 6 3 0 3 7-9 9p 0 7 AS Sahateni Vintileanca 6 2 2 2 9-9 8p -1 8 AS Montana Patarlagele 5 2 2 1 10-11 8p +2 9 AS Balta-Alba 5 2 1 2 12-8 7p +4 10 ASFC Petrolul Viitorul Berca 6 2 1 3 12-14 7p -2 11 AS Diadema Gheraseni 5 2 0 3 12-12 6p -3 12 ACS Locomotiva Buzau 6 1 2 3 10-15 5p -4 13 AS Recolta Blajani 6 1 1 4 8-14 4p -5 14 Liceul Teoretic Stefan Cel Mare 6 1 1 4 11-23 4p -5 15 CS Viitorul 08 Vernesti 6 1 1 4 6-23 4p -5 16 AS Soimii Siriu 6 1 1 4 8-30 4p -5Sursa: informatiabuzaului.ro
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|