VIDEO Vântul puternic a transformat solarul unui buzoian într-un morman de fier și fâșii de plastic

Viscolul extrem de puternic a produs pagube și în agricultură. Mai mulți legumicultori din zonele măturate de rafale au rămas fără solarii și contabilizează pagube de zeci de mii de lei.
Buzoianul Mircea Tatu a pierdut în numai câteva ore o investiție de 70.000 de lei. Dintr-un solar pe structură din metal, cu folie dublă și instalații de irigare și încălzire, a rămas un morman de fiare și fâșii de plastic.
A fost martor la urgia care i-a distrus munca și investiția. ”De 12 ani sunt aici dar nu am văzut vânt atât de puternic. Cred că a suflat cu 150 de kilometri pe oră. Îți era frică să nu fii luat pe sus”, ne-a declarat fermierul.
Fermierul a răsuflat ușurat când a observat că celelalte solarii au scăpat neavariate, pentru că s-au aflat la adăpostul celui distrus. Pe o suprafață de 1.400 de metri pătrați, legumicultorul avea 5.000 de răsaduri de castraveți din care aștepta roade peste mai puțin de două luni.
Va fi nevoit să își reconstruiască solarul cu banii lui, deoarece nu avea asigurare. ”Îmi pare rău de munca irosită. Încă două luni ne trebuie, alte zeci de mii de lei, și ne apucăm de treabă să refacem solarul. O să refolosim o parte din structura metalică”, spune Mircea Tatu.
Nici serele Stațiunii de Cercetare Legumicolă nu au scăpat de furia vântului. Mai multe geamuri au fost sparte, iar plantele abia răsărite sunt în pericol dacă nu primesc căldura de care au nevoie pentru a se dezvolta.
Sursa: informatiabuzaului.ro
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|