VIDEO: Musafir în Parlament: deputatul Adrian Mocanu, confundat cu un intrus la votul pentru Codul Penal • Opinia Buzău

Scene de un penibil absolut, miercuri, în plenul Camerei Deputaţilor, avându-l în centrul atenţiei pe buzoianul Adrian Mocanu. După cum este ştiut, acesta a votat în favoarea legii de modificare a Codului Penal, gestul său stârnind reacţia preşedintelui Partidului Mişcarea Populară – formaţiune pe listele căreia a candidat în decembrie 2018, dar pe care a părăsit-o, în urmă cu o săptămână, în favoarea Alianţei Liberalilor şi Democraţilor -, care a anunţat pentru a doua oară, că îl va exclude pe Mocanu din PMP.
Aceasta după ce un grup de deputaţi ai Uniunii Salvaţi România a tăbărât asupra lui Mocanu cu telefoanele mobile pentru a-l filma, aceştia fiind convinşi că este un intrus, trimis de oamenii puterii să voteze pentru vreun parlamentar absent. Momentul a fost imortalizat video de către deputatul USR de Cluj Emanuel Ungureanu, care a postat pe pagina sa oficială filmuleţul, cu explicaţiile de rigoare: ,,Trădătorul! Codul Penal a fost făcut praf astăzi de gaşca de mafioţi din PSD-ALDE şi cu sprijinul unor trădători de ultimă oră. Individul din imagine este Adrian Mocanu care în exact ziua votului şi-a vândut conştiinţa pentru gaşca penală a lui Dragnea. Am înregistrat acest moment într-o clipă de uluială a colegului meu Ionuţ Moşteanu, care cerea vehement evacuarea din plenul Camerei Deputaţilor a lui Mocanu crezând că este un om pus de PSD să voteze în locul altui coleg. Ne-am lămurit în final că Mocanu şi-a trădat în ultima clipă colegii din PMP şi mai ales electoratul, cu maximă ticăloşie. Ar mai fi trebuit 3 voturi să-i oprim (…)”.
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|