VIDEO: LIMPEZIȘ A CÂȘTIGAT, DUPĂ UN „SCURTMETRAJ” CU BALTA ALBĂ!

Mai 30 13:26 2022 by Sportul Buzoian

Runda a 11-a din play-off-ul Ligii a IV-a a programat la Limpeziș disputa dintre liderul campionatului și AS Voința Balta Albă, un joc ce se anunța teribil de interesant. Oaspeții administraseră echipei de pe primul loc prima și singura înfrângere de până acum, și nu oricum, ci cu un 4-0 categoric, care nu a lăsat loc de interpretări. Sâmbătă, limpezenii s-au revanșat, după un joc întrerupt în minutul 72. Mai exact după ce vizitatorii au primit al doilea cartonaș roșu și au decis să părăsească terenul, în semn de protest față de un arbitraj, spun ei, ostil, scrie arenabuzoiana.ro.

Cu câțiva jucători cu experiență în lot, precum Banu, Croitoru, Jaber sau Tigoianu, cei de la Balta Albă au demonstrat că pot pune probleme oricărui adversar și că nu cedează chiar atât de ușor. Bine organizați defensiv, cu un Banu cu cel puțin o clasă deasupra tuturor, oaspeții au deschis scorul oarecum împotriva cursului jocului, după ce o centrare bună de pe dreapta din lovitură liberă l-a găsit demarcat în careupe Morogan, care a marcat cu capul la colț. De partea cealaltă, jocul liderului nu a prea ieșit, aceștia și-au trecut în cont câteva cornere, dar fără rezultat. Un șut frumos la colț a fost reținut în doi timpi de Salih Jaber, fostul atacant al Gloriei Buzău și Universității Craiova, acum reprofilat portar, de nevoie. Faptul că vizitatorii nu au un portar de meserie s-a văzut la chiar ultima fază a primei reprize, când Jaber a încercat să intervină cu piciorul la un șut la colțul scurt, dar nu a putut împiedica balonul să intre în plasă. Un șut frumos, dar parabil al lui Costache, care a consfințit și scorul la pauză, 1-1.

A doua repriză începe tumultuos, cu o eliminare pentru Balta Albă. Avertizat în prima repriză, Mădălin Manole faultează (sau nu!) din spate și este eliminat de arbitrul Pană. Patru minute mai târziu,  același Costache pătrunde în careu, îl ”culcă”din fentă pe Banu și finalizează cu succes o fază reușită și rapidă de atac a formației gazdă. După fix o oră de joc, Claudiu Ionescu se întoarce cu balonul la picior și îl  trimite fix în vinclu, de la peste 30 de metri, în aplauzele frenetice ale suporterilor proprii. Tot Limpezișul atacă, dar ratează câteva ocazii mari de gol. Un șut puternic sub bară al ”căpitanului” Lemnaru duce scorul la 4-1 și practic pune capăt jocului. Iar un minut mai târziu, Tigoinu este eliminat pentru injurii și oaspeții decid să abandoneze disputa, cu circa 20 de minute înainte de final.

Un 4-1 care, conform regulamentului, va râmăne înregistrat și oficial. Acel celebru 3-0 se acordă numai dacă rezultatul din teren ese mai mic, ceea ce sâmbătă la Limpeziș nu a fost cazul.

Limpezișul, cât și Săgeata, victorioasă ca și miercuri la Pătârlagele, și-au consolidat pozițiile fruntașe în clasament. Cu patru etape înainte de final, ecartul rămâne de patru puncte în favoarea băieților lui Ioniță Dedu.

La final, două vorbe frumoase și despre baza sportivă a Limpezișului, care a suferit și ea un proces de cosmetizare și modernizare. Gardul de la stadion plin cu bannere, o tribună cochetă cu scaune și un spațiu generos la ”masa presei” (e adevărat, accesul pe scara de pompieri este o aventură!), plus vestiare cochete dar încă neterminate – toate acesea au dat o nouă față arenei unei echipe care chiar vrea la Liga a III-a. Mult succes, Voința Limpeziș!

Voința  Limpeziș-AS Voința Balta Albă 4-1 (1-1)

Au marcat:Costache (45, 53), Cl. Ionescu (60), Lemnaru (70), respectiv Morogan (17)

Eliminări:M. Manole (49), Tigoianu (72)

Limpeziș:Tudor, Lemnaru (cpt), Pucheanu, Costache, Vișan, Ionescu, Radu, Chivu, Ilie, Jipa, Vladu  Antrenor: Ioniță Dedu

 Balta Albă: Jaber, Burlacu, M. Manole, Riler (I. Stanciu), Roșca, Tigoianu, R. Stanciu, I. Manole, Morogan, Banu, Croitoru (cpt) Antrenor secund:  Bogdan George

Au arbitratAdrian Pană, Alexandru Caloian  și Adrian Grama

Observator:Victor Stănișteanu

(Articol: Florian NECULAI / Foto: Adrian Negru – buzau.net)




Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%