VIDEO Împletitul nuielelor, ocupație de bază și sursă de venit pentru o familie din satul Mierea

Coșuri de fructe, panere, ghivece pentru flori sau chiar mese și scaune, toate confecționate din nuiele împletite, sunt obiecte apreciate din nou apreciate de românii dornici să aibă în casă lucruri naturale, realizate manual. Meșteșugul a fost transformat într-o mică afacere, de către o familie din județul Buzău.
Pentru familia Guloiu, din satul Mierea, totul a început în urmă cu mai bine de 50 de ani, pe vremea în care bunica Rada muncea la o secție de împletituri din Buzău. Meșteșugul a cucerit-o de la prima împletitură și nici acum, deși are mai bine de 80 de ani, nu se poate opri din împletit. ”De vreo 50 de ani tot împletesc și o fac cu plăcere pentru că mi-a intrat în sânge, în suflet, și nu pot să mă las”, spune Rada Guloiu.
Bătrâna le-a transmis tuturor celor șase copii ai săi dragostea pentru împletit nuiele. Adrian este unul dintre ei. ”De la 9 ani am început să lucrez. Părinții noștri au lucrat pe timpul lui Ceaușescu și dacă am văzut că este un lucru frumos ne-am apucat și noi de împletit”, spune Adrian Guloiu, meșteșugar.
La împletirea coşurilor de răchită munceşte toată familia: trei generaţii de meşteşugari. Mezinul familiei are doar 10 ani şi face coşuleţe de flori, sub îndrumarea tatălui. Deocamdată, împletiturile sunt vândute la stradă, în fața casei, iar clienți sunt trecătorii.
Familia Guloiu are planuri mari și vrea să ducă acest meșteșug mai departe. Pentru asta a accesat fonduri europene și cu banii primiți vrea să construiască o hală unde să amenajeze o secție de împletituri.
Sursa: stiridebuzau.ro
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|