Un accident de circulație soldat cu cinci victime s-a produs duminică după-amiază pe varianta ocolitoare a Buzăului, pe tronsonul cuprins între Fabrica de Bere și Bariera Ploiești. Cinci persoane au ajuns la spital după ce un șofer de 28 de ani a derapat și s-a izbit cu mașina de un microbuz în care se aflau 13 persoane.
Conform dinamicii preliminare, un conducător auto în vârstă de 28 de ani, aflat la volanul unui autoturism Dacia Logan, care conducea dinspre Fabrica de Bere înspre Bariera Ploiești, pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum a pierdut controlul volanului și s-a răsucit pe șosea, izbindu-se violent de un microbuz care circula din sens opus. La bordul acestuia se aflau 13 pasageri care se călătoreau spre Chișinău.
În urma impactului, partea din spate a autoturismului a fost complet distrusă. Bilanțul total al accidentului, cinci răniți, printre care și un minor. Șoferul microbuzlui, un moldovean de 47 de ani, a scăpat cu răni ușoare și a refuzat internarea în spital. Doi pasageri din mașina sa au avut însă nevoie de îngrijiri medicale.
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|