VIDEO Imagini de pe șantierul ”Iazul Morilor”, segment de stradă amenajat asemenea unei faleze

Lucrările de modernizare a străzii Frăsinet din municipiul Buzău sunt în toi, chiar dacă afară, la soare, sunt temperaturi ce depășesc 40 de grade Celsius. Reabilitarea acestui tronson de drum face parte dintr-un proiect mai amplu, „Iazul Morilor”, inițiat de Primăria Buzău.
Primarul Constantin Toma a vizitat, miercuri, șantierul „Iazul Morilor”, pentru a constata la fața locului care este stadiul lucrărilor.
După finalizarea lucrărilor, spune edilul-șef, tronsonul de stradă dintre centrele comerciale și Biserica Sf. Ștefan va fi cea mai frumoasă zonă din oraș, beneficiind de amenajări asemenea unei faleze.
Pe această stradă se vor amenaja și o mini-parcare pentru vizitatori, terase, un părculeț cu alei, dar și două lacuri. Chiar în aceste zile, acolo se construiește chiar și o moară de apă.
Iazul Morilor curge, din zona mall-urilor, prin tuburi pe sub strada Frăsinet, şi continuă pe sub blocurile din cartierele Broşteni şi Dorobanţi, apoi iese din nou la suprafaţă spre balta de pescuit a Asociaţiei Vânătorilor şi Pescarilor.
”Vom căuta, în viitor, să scoatem la suprafață în cât mai multe locuri din oraș Iazul Morilor. Înființarea parcului va însemna și recuperarea unei părți uitate din istoria orașului: Buzăul s-a dezvoltat practic pe Iazul Morilor”, a declarat Constantin Toma.
Primarul Constantin Toma spune că municipalitatea pregătește în zonă, un alt proiect care prevede noi... [Citește articolul integral pe stiridebuzau.ro].
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|