VIDEO Gloria Buzău a debutat cu victorie în Liga a doua

August 5 06:09 2019 by adevarul.ro

Fotbaliştii Gloriei Buzău s-au impus, duminică, cu 1 la 0 în faţa celor de la Csikszereda Miercurea Ciuc, în primul duel al nou-promovatelor. Golul a fost marcat, în minutul 64, de Cosmin Tucaliuc.

În prima repriză, fotbaliştii buzoieni au fost mult mai activi în joc decât adversarii lor, însă tabela a rămas neschimbată până la pauză.

Elevii lui Ilie Stan au avut ocazii mai clare în prima parte, însă n-au reuşit să înscrie.

În cea de-a doua repriză, în minutul 54, echipa Csikszereda Miercurea Ciuc a ratat ocazia de a înscrie, după ce Dragoş Balauru a respins un şut periculos din apropiere.

Golul a venit în minutul 64. După o acţiune pe dreapta a lui V. Munteanu, mingea a ricoşat în faţa careului de 16 metri la Cosmin Tucaliuc, care a înscris.

Jucătorul sosit de de la ”Viitorul” lui Gică Hagi a marcat singurul gol al meciului.

„Îl felicit pentru gol şi evoluţia curajoasă. Înseamnă că am fost şi noi, cei din club, inspiraţi când i l-am cerut lui Hagi”, a spus la final Ilie Stan.

Următorul meci al Gloriei Buzău va avea loc pe 10 august, de la ora 11.00. Buzoienii vor juca atunci în deplasare cu Ripensia Timişoara.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


Sursa: adevarul.ro



Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%