VIDEO. Drifturi aseară în parcare la XXL. „Erau niște copii”. Iată ce spune poliția, dar și tinerii care se distrează în acest fel

Un cititor buzoienii.ro căruia îi mulțumim pentru curajul de a fi filmat, ne-a trimis pe adresa de e-mail a redacției un clip (vezi VIDEO mai jos) realizat aseară în parcarea de la XXL.
„Nu s-a întâmplat doar aseară. Sunt niște copii. Aseară au fost doi, unul cu un Mercedes alb și unul cu un BMW gri. Pe lângă zgomot, există și riscul de face accident. Mai erau două mașini în parcare, era să se lovească de ele. În plus, cei care vin dinspre parcarea din spate de la Galleria Mall trebuie să aștepte să termine copiii ăștia cu circul ca să poată merge mai departe. Nu știu, nu mă pricep, dar e legal așa ceva”, ne-a scris cititorul.
Iată și răspunsul primit de la poliție.
„Cei care fac aceste drifturi în parcările supermarketurilor din Buzău pot fi sancționați pentru tulburarea liniștii publice. De obicei aceste sancțiuni sunt date de Poliția Locală, dar o poate face și Poliția Națională. Cei care constată astfel de practici pot suna la cele două entități de poliție, iar cei prinși în fapt vor fi sancționați” – Poliția Rutieră Buzău
De partea cealaltă, tinerii care execută aceste drifturi cer înțelegere și chiar ajutor din partea Primăriei.
„E un mijloc de distracție ca oricare altul. În străinătate e permis, nu e nicio problemă ca la noi. Astfel de spații asfaltate sunt amenajate la marginea orașelor, unde tinerii vin să se distreze. Rugăm și noi Primăria Buzău să amenajeze o astfel de parcare oriunde dispune de un teren liber. Vom merge acolo și nu vom mai deranja astfel pe nimeni”, a transmis către buzoienii.ro, unul dintre tinerii buzoieni pasionați de drifturi.
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|