Peste 1000 de buzoieni iubitori ai fotbalul buzoian au luat parte la un duel de zile mari. Ultimele două campioane ale județului, Gloria și Metalul, au stat față în față pe stadionul din Crâng, în cel mai așteptat meci al sezonului disputat in cadrul etapei a XVII-a din LiGA a III-a a fotbalului românesc.
Rivalitatea dintre cele două grupări vecine va cunoaște un al doilea episod, după cel din tur, de pe terenul sintetic, când echipa condusă de George Timiș nu i-a lăsat nicio șansă celei a lui Vali Stan, impunându-se cu un categoric 3-0.
Plecată la drum cu gândul promovării și lideră a clasamentului seriei în acest moment, SCM
Gloria are avantajul unui lot superior valoric și numeric, dar Metalul si-a pus în joc toată ambiția și determinarea de care este capabilă.
Ambele echipe au venit după un start de sezon reușit în campionat, echipa lui Vali Stan impunându-se pe teren propriu, cu CSM Ceahlăul (1-0), iar cea a lui George Timiș în deplasare, cu KSE Tg. Secuiesc (1-0) in etapa trecută.
Meciul a fost câstigat de SCM Gloria Buzau cu scorul de 2-0 (0-0) prin reușitele lui Ricardo Mihalache din min. 78 și 85.
Echipa de fotbal SC Oțelul Galați a terminat la egalitate, scor 1-1, partida din deplasare cu Sănătatea Darabani, din etapa a doua a returului Ligii 3.
Oțelul şi-a diminuat semnificativ şansele la promovare după un joc în care a fost la un nivel acceptabil doar atitudinea bună, cu angajament fizic lăudabil. Echipa gălăţeană şi-ar fi putut face meciul mai uşor în minutul 2, când s-a irosit o mare ocazie, iar în rest s-a ajuns foarte rar în situaţii de finalizare.
Oţelul a rămas pe locul doi, mărindu-se la cinci puncte distanţa faţă de prima clasată, SCM Gloria Buzău.
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|