VIDEO Cum arată satul de munte care poate rivaliza cu orice oraş. A fost modernizat cu fonduri europene

August 13 12:26 2020 by adevarul.ro

Peste 3.000 de locuitori numără satul de centru al comunei Berca, aflată pe o importantă rută turistică. Cei mai mulţi locuiesc în blocuri cu patru etaje, racordate la toate utilităţile. 

Cartierele au fost primenite în ultimii ani. Absolut toate străzile au asfalt nou iar între blocuri au fost amenajate parcuri de agrement şi locuri de joacă pentru copii. 

”Momentan e bine. În zona blocurilor sunt toate condiţiile, apă, gaze, însă ar mai fi de mărit capacitatea canalizării la blocuri”, spune Mircea, un localnic de 40 de ani.

În plină modernizare, localitatea aflată în vecinătatea Vulcanilor Noroioşi a atras noi rezidenţi. Se înmulţesc tinerele familii care aleg să se mute în satul cu aspect de oraş, ridicând preţul apartamentelor la peste 30.000 de euro. 

”Avem şi spaţiu de promenadă, locuri de parcare, parcuri pentru copii şi pentru adulţi. Nu simţi că stai la ţară”, este părerea lui Andrei, unul dintre noii rezidenţi ai localităţii.

Centrul comunei a devenit loc de promenadă pentru localnici în urma unei investiţii din fonduri europene. Platoul pietonal pare a fi al unui oraş modern, cu pavele, fântână arteziană, mobilier urban şi spaţii verzi. 

Iluminatul public a fost şi el modernizat iar cei care ies la plimbare au acces gratuit la internet. ”Sunt orăşeni care ne invidiază, să ştiţi. E aer curat, zonă de munte, plus condiţii de oraş”, ne transmite o tânără. 

”În centru... [Citește articolul integral pe adevarul.ro].




Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%