VIDEO Celebrul interpret Benone Sinulescu, brand al unui soi tradițional de usturoi

Mai 13 06:59 2021 by infobaragan.ro

Un soi nou de usturoi botezat Benone, face furori pe piața locală a legumicultorilor din Buzău. Rădăcinoasa creată de specialistul Costel Vânătoru, a primit numele celebrului interpret de muzică populară, Benone Sinulescu.

Potrivit creatorilor, noul sortiment este mai dulceag, mai aromat și mai iute decât cel din import, numele fiind atribuit cu acordul artistului născut în județul Buzău.

Noul soi s-a născut după ce cercetătorii de la Stațiunea de Cercetare Legumicolă din Buzău, SCDL, au reușit să preia soiurile locale, pe cale de dispariție, și să dezvolte altele noi.

„Trebuie să știm că usturoiul are cerințe speciale de sol și de climă. Nu se obțin rezultate bune pe tot teritoriul țării noastre ci numai în zone pretabile pentru usturoi, în luncile râurilor, în zone cu teren ușor nisipos, cu drenaj bun.” a declarat Costel Vânătoru.

Dintre acestea, usturoiul Benone a fost deja omologat și este aproape gata să ajungă pe mesele românilor.

Valentin Jecu este unul dintre agricultorii care își dorește să relanseze tradiția cultivării usturoiului, în apropiere de Râmnicu Sărat.

„În acest moment avem cultivată o suprafață de 15 hectare numai cu soiul Benone, dezvoltat împreună cu Stațiunea de Cercetare Legumicolă Buzău. În primul și în primul rând, are acel gust unic pe care nu-l veți găsi nicăieri, acel gust dulce-acrișor-iute, pe care nu-l găsești la niciun alt soi de usturoi pe care îl găsești... [Citește articolul integral pe infobaragan.ro].




Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%