VIDEO | Câți buzoieni au fost salvați de pompieri anul trecut

Ianuarie 29 19:48 2019 by opiniabuzau

Pompierii buzoieni au făcut bilanțul activității lor în anul ce abia s-a încheiat, la începutul acestei săptămâni.  Din prezentarea făcută de șeful instituției colonel Valeriu Enache transpare volumul de muncă foarte mare și eforturile pe care le depun zi de zi pompierii pentru a veni în sprijinul buzoienilor într-un timp cât mai scurt. Cifrele statistice indică faptul că sistemul de management al situaţiilor de urgenţă cunoaşte importante transformări determinate de noua abordare a gestionării dezastrelor naturale şi a celor antropice, dată de noile reglementări în materie de siguranţă şi securitate a persoanei. La acest ultim capitol, securitatea persoanei, statisticile spun că salvatorii buzoieni au participat la 5439 intervenţii, ceea ce înseamnă o medie de  15 pe zi, ceea ce înseamnă că au fost salvate multe vieți în anul abia încheiat. Tot statisticile ISU ne oferă răspuns la această întrebare, indicând faptul că,  5364 de intervenţii au fost pentru acordarea primului ajutor calificat, 34 de intervenţii pentru descarcerare și 95 intervenții pentru prevenirea producerii unor situații de urgență. „În urma misiunilor desfășurate, au fost asistate medical 5325 persoane – 4811 adulţi şi 514 de copii”, se mai arată în bilanţul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Buzău pentru anul 2018.


Sursa: opiniabuzau



Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%