VIDEO Americanii și rușii și-au adus cele mai performante rachete în România - Stiri de Buzau

Octombrie 6 07:02 2021 by stiridebuzau.ro

Rachetele, realizate la scară mică, participă la Campionatul Mondial de Rachetomodelism, care se desfășoară în acest an la Buzău. Concursul internațional se desfășoară pe un aerodrom aflat la 7 kilometri de orașul Buzău.

Acest sport constă în proiectarea, execuția și lansarea unor rachete de mici dimensiuni, dar care pot ajunge la înălțimi foarte mari.

În prima probă, departajarea se face în funcție de timpul pe care racheta în petrece în aer de la lansare și până la contactul cu solul.

Fiecare concurent este asistat de specialiști care cronometrează toți acești timpi. Jurizarea într-o astfel de competiție este foarte clară.

”Proba de streamer înseamnă să rămână în aer trei minute și musai trebuie să se desprindă streamerul și să desfășoare complet. La proba de parașută, timpul maxim de zbor este de cinci minute și trebuie să se deschidă parașuta în cel puțin trei suspante”, spune Ioana Dumitru, organizator.

 

România este reprezentată în ambele competiții, atât în cea de juniori, cât și la seniori. După prima zi de concurs, evoluția echipei de juniori a fost una extrem de bună.

”Juniorii se prezintă mai bine decât seniorii, unde suntem pe locul doi, la parașută, unde sunt patru sportivi, trei băieți și o fată, pentru că așa este componența nouă”, declară Ovidiu Nica, antrenorul echipei naționale a României

Invitatul de onoare al acestui eveniment este Dumitru Prunariu, singurul... [Citește articolul integral pe stiridebuzau.ro].




Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%