Vicepremierul Marcel Ciolacu, ministru interimar al Aparariii

Vicepremierul Marcel Ciolacu va fi ministru interimar la Apărare, după ce primul ministru a aprobat, marţi, demisia din funcţie a deţinătorului acestui portofoliu, Adrian Ţuţuianu.
„Mi-am depus demisia pentru lipsa de comunicare. Am recunoscut în faţa premierului că am greşit faţă de el că nu i-am comunicat şi nu am comunicat cu presa din lipsă din timp. I-am spus că îmi asum greşeala. Mi-a spus că această decizie o ia el. Am lăsat demisia pe masă”, a spus Ţuţuianu, la Antena 3. „I-am spus că dacă demisia mea este o soluţie care repară lucrurile, eu sunt un om serios“, a mai precizat acesta, care a susţinut că există banii necesari pentru plata salariilor şi că va fi respectat calendarul anunţat: „Nu există probleme financiare, ci sunt chestiuni tehnice, care sunt generate de dispoziţiile legale, articolul 18, aliniatul 4 din Legea responsabilităţii fiscale-bugetare. Acest aspect nu ne-a permis să transferăm bani din cheltuielile de personal din trimestrul patru în trimestrul trei şi să rezolvăm, la data de 15 septembrie, toate problemele care ţin de salarii şi alte drepturi ale personalului din sistemul militar. Vreau să fac precizarea că, pe data de 15 septembrie, plătim salariile aferente lunii august şi că norma de hrană de care vorbim este aferentă lunii septembrie. Toate aceste drepturi vor fi plătite în luna septembrie. Nu există nicio problemă cu alocările financiare”, a declarat ex-ministrul Apărării.
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|