Verificări în toată țara pentru a vedea cum sunt eliberate fişele medicale pentru obţinerea ori preschimbarea permisului auto

Poliţiştii desfăşoară la nivel naţional verificări pentru a vedea cum sunt eliberate fişele medicale pentru obţinerea ori preschimbarea permisului auto, a permisului de port-armă şi a altor atestate, după ce persoane încadrate cu grad de handicap vizual grav ori handicap psihic au obţinut documentele.
Verificări se fac şi pentru a vedea cum sunt eliberate atestatele profesionale, pentru obţinerea ajutorului social ori pentru realizarea dosarelor de pensionare pe caz de boală.
Potrivit unui comunicat transmis duminică de Poliţia Română, există indicii că fişele medicale ar fi fost eliberate fără ca persoanele în cauză să şi facă testele şi analizele medicale necesare.
„Din cercetările efectuate de poliţişti au reieşit următoarele activităţi ilegale: eliberarea de fişe medicale fără a se efectua vreun consult medical al solicitantului; consultarea persoanelor care solicită eliberarea de fişe medicale de către asistenţi medicali, după care fişele medicale sunt trimise într-o altă localitate unde sunt semnate şi parafate de către medicii specialişti; consemnarea pe fişele medicale a unor controale medicale ce s-ar fi efectuat în perioadele în care medicul nu a fost în localitate ori se afla în concediu de odihnă; avizarea fişelor medicale de medicii specialişti ca urmare a prezentării acestora de către instructorii auto, fără ca persoanele ce doresc obţinerea permisului de conducere să fie consultate; falsificarea fişelor medicale de către persoane ce deţin cunoştinţe avansate de operare a tehnicii de calcul; obţinerea de permise de conducere auto de către persoane ce figurează încadrate cu grad de handicap vizual grav ori handicap psihic; promisiunea obţinerii de diverse acte medicale în schimbul unor sume de bani fără ca pacientul să se prezinte la medic, activitate efectuată de persoane care pretind că au influenţă asupra cadrelor medicale din unităţile spitaliceşti; solicitare de sume de bani de la pacienţi de către medici pentru a semna şi parafa fişele medicale”, arată Poliţia Capitalei.
Sursa: jurnaluldebuzau.ro
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|