VALEA SLĂNICULUI. EXPOZIȚIE ETNOGRAFICĂ CU OBIECTE DE COLECȚIE

Februarie 21 09:45 2021 by campusbuzau.ro

Până pe 7 mai, la Galeriile de Artă ale CJCA, de pe bulevardul Bălcescu, poate fi vizitată expoziția etnografică ”Valea Slănicului”. Sunt expuse obiecte provenite din gospodăriile țărănești din zonă, puse la dispoziție de colecționari buzoieni cunoscuți. Săptămânal, expoziția este reînnoită cu alte obiecte, multe dintre ele cu caracter de unicat.

Deși, de obicei, în această perioadă, la Galeriile de Artă ale Centrului Județean de Cultură și Artă Buzău, din bulevardul Bălcescu, erau organizate expoziții tradiționale dedicate Mărțișorului, anul acesta s-a deschis o expoziție etnografică.

Sunt expuse obiecte de colecție, puse la dispoziție de păstrătorii datinilor și al portului de pe Valea Slănicului: Amelia Papazisu, Cecilia Petrescu, Sandrina Apostu, Mariana Trif sau Zestrea Bisoceană.

Locuitorii din zona etnografică Valea Slănicului își produceau majoritatea celor necesare în gospodăriile proprii și, de aceea, cele mai multe exponate sunt unice.

Pentru că se apropie 1 martie, din expoziție nu vor lipsi mărțișoarele tradiționale și alte obiecte hand-made, specifice acestei perioade perpetuate din vechime de români.       

Următoarele expoziții de la Galeriile de Artă vor cuprinde zona etnografică Valea Buzăului, influențată de învecinarea cu Ardealul și cea a Dealului Istriței, care are un caracter aparte datorită pietrei și cioplitorilor în piatră.

Expoziția Valea Slănicului poate fi vizitată gratuit de luni... [Citește articolul integral pe campusbuzau.ro].




Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%