Valabilitatea certificatului verde UE se prelungește până la 31 decembrie 2022

România va aplica aceleași reglementări ca toate țările UE privind certificatul de vaccinare COVID, care pentru persoanele vaccinate cu doza booster își va mări valabilitatea până la sfârșitul acestui an, scrie sanatateabuzoiana.ro.
Guvernul a aprobat în ședința de miercuri, 3 februarie, Ordonanța de Urgență privind modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 68/2021 privind adoptarea unor măsuri pentru punerea în aplicare a cadrului european pentru eliberarea, verificarea şi acceptarea certificatului digital al Uniunii Europene privind COVID pentru a facilita libera circulaţie pe durata pandemiei de COVID-19.
Conform actului normativ, în România se vor aplica aceleași reglementări ca în celelalte state membre pentru călătoriile în cadrul Uniunii Europene, Spatiul Economic European (SEE) și Confederația Elvețiană, unde certificatul de vaccinare este recunoscut doar după efectuarea dozei booster, după 270 de zile de la vaccinarea completă.
În același timp se prelungește perioada de valabilitate a certificatelor digitale UE privind COVID-19, de la 30 iunie 2022 (în prezent), până la 31 decembrie 2022 și se va elibera, la cerere, un nou certificat, după fiecare doză suplimentară de vaccin efectuată.
Persoanele eligibile pentru a primi un certificat digital de vaccinare pentru toate dozele efectuate, emis de statul român sunt: cetătenii români care au efectuat cel puțin o doză de vaccin în România;...
Citește articolul integral pe sanatateabuzoiana.ro.
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|