Vă mai amintiți de tânărul care l-a înregistrat pe polițistul din Cernătești ? Ieri a fost arestat!

Eduard Mihai, puștiul problemă din Cernătești, a ajuns ieri în arestul poliției.
Adolescentul de 17 ani a ajuns luna trecută pe prima pagină a ziarelor după ce l-a înregistrat în secția de poliție pe unul dintre polițiștii Secției Rurale din Cernătești.
Scos din fire de incidentele repetate în care Eduard Mihai a fost implicat, polițistul Eusebiu Fetecău a folosit un limbaj suburban și pare că l-a și plesnit în secție pe adolescentul nărăvit în rele.
N-a trecut decât o lună și câteva zile de la acel incident, căci puștiul nostru a revenit în atenția publică.
„Șeful de post a venit alaltăieri la noi la Primărie, rugându-ne să urmărească înregistrările camerelor de supraveghere. În imagini apare acest băiat, cum vine cu o bicicletă, se învârte nițel prin fața magazinului, apoi o lasă acolo și pleacă pe jos. La câteva minute apare și proprietarul bicicletei furate, pe care l-a sunat probabil între timp. Simțind că se strânge lațul, puștiul a înapoiat bicicleta. Dar l-a adresa lui s-au făcut mai multe reclamații de furt, nu doar pentru bicicleta asta. Am înțeles că există și o întâmplare nostimă, cu scândurile gardului unui vecin folosite pentru a face grătar”, a declarat pentru buzoienii.ro viceprimarul Valentin Stănilă.
Pare că polițiștii au strâns suficiente probe împotriva lui Eduard Mihai, astfel că ieri s-a trecut la reținerea acestuia și conducerea sa în arestul IPJ sub acuzația de furt.
Pe lângă cazul cu bicicleta și țambrele de gard, la adresa lui s-au făcut în timp mai multe reclamații, inclusiv pentru presupusul furt al unor butelii. Răstimp, după ce s-a crezut un mic erou pentru episodul reușit al înregistrării polițistului, Eduard Mihai s-ar fi lăudat prin sat că poliția nu mai are ce să-i făcă și că, la o adică, îi poate da afară pe toți.
„A fost și este un copil problemă. Nu e prima dată când are de-a face cu poliția. A mai fost anchetat împreună cu fratele său pentru un furt. Problema e că a fost copilul nimănui, nu s-a ocupat nimeni de educația lui. Părinții naturali i s-au despărțit când era mic și a rămas în creșterea mamei. Mama i s-a recăsătorit, dar, ghinion, tatăl vitreg i-a murit. Apoi, mama a plecat în străinătate, unde muncește de mai mulți ani. Eduard a rămas acasă cu bunicul, dar vă dați seama că bătrânul n-are niciun control asupra lui, face ce vrea. A fost luat în îngrijire și de Protecția Copilului, l-a ținut și pe la centrul de la Beceni și pe la Buzău, dar probabil că s-au săturat și ei de el și l-au trimis acasă”, ne-a povestit în această dimineață Petrică Mârzea, primarul din Cernătești.
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|