VA ACTIVA CLAUZA FOSTUL DIRECTOR TESCARU? “POATE PRIMI DESPĂGUBIRI, DACĂ DEMITEREA NU A FOST JUSTĂ”

Demis din fruntea Companiei de Apă, Ionel Tescaru a intrat în silenzio stampa. De la momentul părăsirii fotoliului de manager şi până acum, nu a dorit să reacţioneze public la decizia de revocare dictată Consiliului de Administraţie. Tescaru are la îndemână posibilitatea de a contesta hotărârea, dar şi să ceară despăgubiri de 10% din profitul Companiei.
La nivelul fiecărui contract de management dintr-o companie publică există o clauză de despăgubire pentru directorii demisi. În cazul lui Ionel Tescaru, fusese stabilit un procent de 10% din profitul operatorului regional, însemnând peste un milion de euro.
Potrivit noii conduceri interimare de la Compania de Apă, Ionel Tescaru are dreptul de a contesta decizia, inclusiv de a cere daune, însă fostul manager nu ar avea şanse de câştig, pentru că hotărârea ar fi avut la bază motive întemeiate.
Între timp, noul manager interimar, Simona Săvulescu, are mai multe obligaţii, odată cu înlăturarea economistului Ionel Tescaru. Una dintre sarcini ar fi reducerea tarifelor la serviciile prestate către populaţie.
Reamintim că, săptămâna trecută, Ionel Tescaru a fost revocat din funcţia de manager al Companiei de Apă, cu patru voturi şi o abţinere, în cadrul unei şedinţe a Consiliului de Administraţie. I s-a oferit un post de economist în cadrul societăţii, însă Tescaru l-a refuzat şi a părăsit Compania. (Mihai Bunăziua)
Sursa: campusbuzau.ro
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|