Urmărire ca-n filme pe străzile din Poșta Câlnău / Distracția unor tineri s-a sfârșit cu dosar penal

Martie 20 08:02 2020 by opiniabuzau

Urmărire ca-n filme miercuri pe străzile din Poșta Câlnău. Doi tineri din Poșta Câlnău au pus miercuri poliția în alertă după ce unul despre care se știa că nu deține  permis de conducere a fost surprins de oamenii legii la volanul unei mașini. Imediat, polițiștii au pornit în urmărirea lui și după câteva minute au reușit să  tragă mașina pe dreapta pe DJ220.

În urma verificărilor, polițiștii au constatat că mașina aparține unui alt localnic, de 18 ani, care a încredințat autoturismul prietenului său pentru a-l conduce pe drumurile publice, deși cunoștea faptul că acesta nu posedă permis de conducere auto. Din verificări a reieșit că și proprietarul, care de asemenea nu figura în evidența ­po­sesorilor de permis de conducere, ar fi șofat în cursul aceleiași zile pe raza localității Sudiți. După isprava de miercuri, tinerii s-au ales cu dosare penale pentru săvârșirea infracțiunile de conducere pe drumurile publice a unui vehicul fără  permis de conducere auto și încredințare, fapte prevăzute și pedepsite de art. 335 alin. (1), respectiv alin. (3) din Codul penal, cercetările fiind continuate de polițiștii Postului de poliție comunal Poșta Câlnău.


Sursa: opiniabuzau



Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%