UPDATE: 5 persoane rănite au ajuns la spital

Decembrie 27 09:03 2021 by buzau.net

Din primele date de la fața locului este vorba despre o coliziune între un autovehicul condus pe direcția Vrancea către Buzău, de către un șofer în vârstă de 39 de ani, din Botoșani și un alt autoturism condus pe sensul opus de mers, de către un bărbat de 45 de ani, din București.

Accidentul s-a soldat cu rănirea a 5 persoane: șoferul din Botoșani și 2 pasageri botoșăneni, din mașina acestuia, în vârstă de 47 și 45 de ani, respectiv șoferul din București și un pasager al acestuia, un bucureștean în vârstă de 83 de ani, toate persoanele au fost preluate de ambulanță pentru îngrijiri medicale.

În cauză se va întocmi dosar penal iar polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

---

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că pe DN 2 (E85) Râmnicu Sărat-Buzău, la ieșire din localitatea Poșta Câlnău, județul Buzău, s-a produs un accident rutier în care au fost implicate un autoturism și un microbuz de transport persoane, în care se aflau trei pasageri. Potrivit primelor informații, trei persoane au suferit leziuni (două din autoturism și una din microbuz), fiind evaluate medical la fața locului. Traficul rutier se desfășoară alternativ, pe un fir, prin dirijare.

Se estimează reluarea normală a circulației în 30 de minute.




Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%