Modificările aduse de aleșii locali, săptămîna trecută, Hotărîrii Consiliului Local 326/2017, privind masuri edilitar gospodărești, administrarea fondului locativ public și privat, precum și alte măsuri pentru asigurarea ordinii și curățeniei în municipiul Buzău, aduc o serie de noutăți petru buzoieni.
În primul rînd, se aduc reglementări noi cu privire la parcarea vehiculelor în zona roșie a orașului, prin modificarea artiolului 5 din Hotărîrea respectivă, care va suna așa:
“Art.5, alin. (1),
lit. t) – staţionarea voluntară a vehiculelor (cu excepţia autoturismelor) cu o masă totală maximă autorizată mai mare de 3,5 t pentru transportul de marfă şi a vehiculelor care au mai mult de nouă locuri pe scaune pentru transportul de persoane în “zona roşie”.
Același articol din Hotărârea nr. 326/2017 a primit următoarele completări:
• Se interzice obstrucționarea acțiunii de capturare a cîinilor fără stăpîn, precum și abandonarea acestora după adopție pe domeniul public sau privat al municipiului;
• Se interzice gararea și parcarea cu spatele a autoturismelor sau a autoutilitarelor în parcările de reședință din imediata vecinatate a
ferestrelor locuințelor, precum și a activităților de reparații și intreținere auto în parcări;
• Se interzice circulația vehiculelor de orice fel în parcurile din municipiu, cu excepția zonelor special reglementate;
• Se interzice oprirea și/sau staționarea autovehiculelor în perioadele de restricție a circulației pe bulevardul Nicolae Bălcescu sau alte artere de circulație pentru care autoritatea publică locală a interzis accesul, oprirea sau staționarea;
• Instalarea sau murdărirea mijloacelor de semnalizare, modificare poziției acestora, fără autorizație eliberată de autoritățile competente, de natură să inducă în eroare participanții la trafic.
Pentru nerespectarea prevederilor respective sunt prevăzute sancțiuni care încep de la avertisment și merg pînă la amendă contravenţională cuprinsă între 1.000 – 1.500 lei pentru persoane fizice şi 1.500 – 2.500 lei pentru persoane juridice.Contravenientul poate achita pe loc sau în termen de cel mult 48 de ore de la data înmînării procesului-verbal ori, după caz, de la data comunicării acestuia, jumătate din minimul amenzii prevăzute în actul normativ.
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|